O fostă hală a fabricii de încălțăminte din Brașov a fost transformată în spațiu pentru industriile creative
Una dintre halele fabricii încălțăminte de pe strada Avram Iancu nr. 66, care găzduia în trecut o linie de producție, va deveni locul de întîlnire al creativilor din Brașov. Echipa care organizează Festivalul AMURAR a închiriat această hală pentru următorii trei ani și o va amenaja păstrînd însă cît mai mult din imaginea ei originală. În hala care are o suprafață de 580 mp a exista un studio de înregistrări, o zonă de întîlnire pentru artiști, makeri, freelanceri și public și un spațiu pentru evenimente.
Hub-ul va păstra imaginea fostei hale
Proiectul echipei AMURAL, denumit VISSSUAL, presupune transformarea fostei linii de producție într-un un spațiu de congruență pentru creatori și public, un spațiu pentru evenimente, dezbateri, creație, experiment, producție și învățare. Cu alte cuvinte, într-un loc pentru visare și realizare, după cum spune Răzvan Pascu, unul dintre cei care au dezvoltat proiectul VISSSUAL. Spațiul este susținut financiar din fonduri proprii, dublate de parteneriate cu sponsori locali și naționali. Momentan este în stadiul de construcție, în proces de avizare și implementare a conceptului arhitectural. De altfel, și conceptul arhitectural este tot pro-bono. Fosta hală va fi reamenajată păstrînd cît mai mult din specificul original. Cu materialele de construcții sîntem ajutați de sponsori, dar noi trebuie să plătim mîna de lucru. De exemplu, toate dotările pentru toaletă sînt asigurate de un sponsor, obiectele sanitare fiind «de lux», dar noi va trebui să plătim muncitorii care să facă lucrările, adică 7.500 lei, a declarat directorul de creație al Festivalului AMURAL, Răzvan Pascu, vorbind despre primele amenajări care transformă fosta hală industrială în hub creativ.
Hub-uri similare există în București, Timișoara sau Iași
Organizatorii AMURAL spun că spațiul VISSSUAL nu este o instituție, nu e ceva rigid, ci mai degrabă o invitație de a face ceea ce visezi cu adevărat să faci. Este un loc în care maker-ii își vor găsi space-ul, freelancerii își vor găsi libertatea, iar artiștii își vor găsi inspirația, spun artiștii.
Dacă în Brașov, VISSSUAL este primul spațiu cultural-creativ, în Europa astfel de hub-uri exista încă din anii 80. În România, există cîteva exemple care au revitalizat orașe în ultimii doi ani. De exemplu, în București funcționează Nod Makerspace, la Timișoara este Ambasada, iar la Iași, Hubrica.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!