19 brașoveni sînt de la sfîrșitul săptămînii trecute stăpîni pe cîte o bucată de pămînt, după ce, în perioada comunistă, își pierduseră proprietățile. În sfîrșit, Legea 18/1991 a fondului funciar a putut fi aplicată în cazul foștilor proprietari din Stupini. Terenurile pe care le revendicaseră fie erau ocupate de construcții, fie trecuseră în proprietatea Institutului Cartofului. Pînă să ajung primar, comisia locală de fond funciar funcționa doar formal, fără să rezolve revendicările. Am găsit însă soluția: au fost scoase 60 de hectare de pășune din patrimoniul municipal, iar terenul le-a fost dat oamenilor, spune primarul George Scripcaru. În momentul în care subprefectul Szakal Andras le-a înmînat titlurile de proprietate, stupinarii au fost foarte emoționați. Din păcate, cîțiva dintre proprietari au decedat înainte să-și vadă pămîntul înapoi. O brașoveancă a spus că a așteptat 15 ani pentru a-și putea lucra pămîntul care se află chiar în spatele casei sale din Stupini. Acum, că și-a primit titlul, poate însămînța terenul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!