Șefii agențiilor de protecție a mediului din țară s-au întîlnit la acest sfîrșit de săptămînă în Poiana Brașov pentru a stabili precis ce mai au de făcut pentru reorganizarea autorităților din domeniu. Această reorganizare este parte a măsurilor efective pe care România trebuie să le ia înainte de integrarea în Uniunea Europeană. Întîlnirea a început joi după-amiază și se încheie în această după-amiază. Le-am transmis șefilor de agenții județene un mesaj clar, că au un rol foarte important în coordonarea și urmărirea modului în care se realizează măsurile ce reprezintă angajamentele României. Aceste măsuri vizează monitorizarea mai multor măsuri de mediu printre care legislația orizontală, managementul deșeurilor, calitatea apei, protecția naturii sau controlul poluării industriale și managementul riscului, a declarat Sulfina Barbu. Ministrul a mai spus că în domeniul schimbărilor climatice a fost elaborată o strategie națională pentru perioada 2005-2007.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!