De ieri, în Elveția a început călătoria funebră a Regelui Mihai spre România. Sicriul, acoperit de stindardul Majestății Sale, a fost scos din reședința familiei din Aubonne și depus în catedrala ortodoxă din orașul Lausanne. Biserica Ortodoxă din Lausanne este lăcașul în care au și fost botezate trei dintre fiicele regelui și de unde și-a dus pe ultimul drum și mama, pe Regina Elena. Sicriul cu fostul suveran a ajuns la biserică neînsoțit de familie, spune corespondentul Protv. A fost lăsat în curtea lăcașului, timp de o jumătate de oră, pînă cînd au venit două dintre fiicele sale, deși tradiția spune că familia trebuie să fie de față în momentul în care sicriul ajunge la altar. Imediat după slujba religioasă, rudele Regelui au părăsit biserica, iar sicriul a rămas din nou singur, păzit de un bărbat. Din cînd în cînd, în capelă mai intra cîte un localnic, pentru a se reculege la căpătîiul Regelui, mai spune corespondentul Protv.
Mîine, Regele Mihai se întoarce acasă
Mîine, Regele Mihai se va întoarce pentru totdeauna în țară. Între timp, la Curtea de Argeș, pregătirile pentru funeralii se află pe ultima sută de metri. Arhiepiscopul Argeșului a explicat într-un interviu pentru Digi24 cum vor decurge evenimentele sîmbătă după-amiază. La catedrala patriarhală se va face slujba înmormîntării de preafericitul părinte patriarh Daniel, întreaga slujba consacrată înmormîntării, după care se va face plecarea spre Curtea de Argeș. Și s-a gîndit că aici, la Curtea de Argeș, cînd vine, să facă o scurtă oprire și în Catedrala Sf. Neagoe Vodă Basarab, unde se odihnesc primii regi Carol 1, Ferdinand, Elisabeta și Maria, a spus ÎPS Calinic Argatu, arhiepiscopul Argeșului. Cît privește slujba pentru rege, e slujba care se face în chip obișnuit consacrată de biserică și aceleași rugăciuni sînt, că în fața lui Dumnezeu, așa cum spun cîntările la slujba de înmormîntare, și regele și ostașul în fața lui Dumnezeu sîntem egali. Depinde de credință și dragostea cu care facem rugăciunea, atunci e și cerească și omenească și regală, a adăugat arhiepiscopul Argeșului. Slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeș va începe la ora 17.45.
Programul funeraliilor de miercuri
Miercuri, 13 decembrie 2017, ora 11, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai I va ajunge la Aeroportul Internațional Henri Coandă (Salonul Oficial) unde va avea loc un scurt serviciu religios înainte de a fi transportat spre Castelul Peleș. Între orele 14-18, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Tot miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 20.30, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi așezat în Sala Tronului a Palatului Regal din București (Calea Victoriei, nr. 49-53). Ceremonia din Sala Tronului va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces pe durata ceremoniei. Accesul va fi permis, apoi, între orele 21-24. De asemenea, publicul va avea acces pentru a depune flori și a se reculege la catafalcul din Sala Tronului, în zilele de joi, 14 decembrie 2017, și vineri, 15 decembrie 2017, între orele 8-22.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!