Să nu uităm
* Comunitatea evreiască din Brașov a comemorat ieri ziua Holocaustului
Comunitatea evreiască a comemorat ieri, la Sinagoga din Brașov, ziua Holocaustului în România. Prin această comemorare, nu dorim să aducem reproșuri nici unuia dintre românii de astăzi, dar cei care au greșit atunci trebuie să răspundă în fața istoriei. Scopul acestei comemorări este de a păstra trez în conștiința poporului român acest episod al istoriei sale, în care o parte a populației României, 800.000 de evrei, a suferit în cursul celui de-al Doilea Război Mondial în urma discriminărilor, privațiunilor, deportărilor și crimelor, a spus președintele Comunității evreiești din Brașov, Tiberiu Roth. La comemorare au participat și reprezentanți ai autorităților locale. Prefectul Aurelian Danu și primarul George Scripcaru au depus o coroană de flori. Pentru prima dată, în Templul de pe strada Poarta Scheii, a fost invitat și un reprezentant al romilor, în amintirea deportărilor pe care și această comunitate le-a suferit, alături de evreii români, în perioada dictaturii interbelice. Ziua Holocaustului în România a fost stabilită printr-o hotărîre de guvern. Rapoartele Institutului Național pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel) a confirmat că, pe teritoriul României, aproximativ 400.000 de evrei au fost uciși sau deportați începînd din 1941. La 9 octombrie 1941 a început deportarea evreilor din județul Suceava, în Transnistria.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!