În 2018, cartierul Gîrcini va avea prima stradă asfaltată
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: saceleanul.ro
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
29.11.2017
Pentru următorii ani, municipiul Săcele intenționează să investească 7 milioane de euro pentru a le asigura localnicilor din Gîrcini condiții mai bune de trai
Strada Gîrciniului din cartierul Gîrcini al municipiului Săcele ar putea fi primul drum asfaltat din această zonă. Cartierul Gîrcini din Săcele - unul dintre cele mai sărace din tot județul - are 13 străzi, respectiv Rodnei, Cetinii, Gîrciniului, Barajului, Subobrej, Amurgului, Rîului, Ferigii, Ghioceilor, Lămîiței, Lacului, Pajiștei, Piscului. Aceste
străzi sînt cel mult pietruite, după cum spune primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care a precizat că dintre toate, deocamdată numai strada Gîrciniului se pretează, ca infrastructură tehnică, la o asfaltare imediată. Anul trecut am început un program de pietruire a străzilor din Gîrcini și de implementare a iluminatulu istradal. Iluminatul am reușit să îl introducem la strada Cetinii, strada Rodnei, strada Barajului și Gîrciniului. În plus, strada Gîrciniului este posibil să devină, anul viitor, prima stradă asfaltată din cartier. Este deocamdată singura care are condițiile tehnice pentru asta, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. Artera respectivă are un kilometru lungime și opt metri lățime, iar asfaltarea se va face de la bugetul municipiului Săcele.
Investiții de șapte milioane de euro
Pe lîngă această investiție, pentru următorii ani, municipiul Săcele intenționează să investească 7 milioane de euro în cartierul Gîrcini, pentru a le asigura localnicilor condiții mai bune de trai. Acești bani ar putea fi obținuți de Grupul de Acțiune Locală Gîrcini (GAL Gîrcini), în baza unei strategii de dezvoltare realizată în ultimele două luni. Strategia va fi depusă la Ministerul Fondurilor Europene, iar dacă va fi acceptată, GAL Gîrcini va putea accesa 7 milioane de euro din fonduri europene pentru cîteva investiții importante în acest cartier. Printre proiectele propuse în cartierul Gîrcini pentru următorii patru ani se numără înființarea unui centru socio-medical în zona urbană marginală și amenajarea și dotarea unui Centru Educațional Multifuncțional, în incinta Liceului Victor Jinga, unde să se desfășoare programe de formare profesională, stagii de ucenicie și campanii de conștientizare privind facilitarea și menținerea pe piața muncii. Un alt proiect propus pentru zona Gîrcini se referă la construirea de la zero a unei creșe cu o sută de locuri și dezvoltarea unui pachet integrat de servicii suport printre care un program After-School, consiliere de planning familial și prevenirea abandonului școlar.
Nici transportul public nu ajunge pînă în Gîrcini
Între timp însă, cu resurse financiare tot de la bugetul local, primarul Virgil Popa spune că va încerca să rezolve o problemă ridicată de mai multă vreme de locuitorii din acest cartier. Este vorba despre accesul spre Gîrcini, avînd în vedere că rețeaua de transport public nu ajunge pînă în această zonă. Ne-am asumat extinderea traseului de transport public pînă în Gîrcini. Acum traseul se termină pe Bulevardul George Moroianu, iar localnicii fac încă vreo 3 kilometri pînă la stația de autobuz. Vrem să înființăm o stație și pe strada Barajului, în Gîrcini. Dacă este cazul, în 2018 vom achiziționa încă două autobuze pentru regia de transport, a declarat Virgil Popa.
În cartierul Gîrcini trăiesc aproximativ 5.975 de persoane, după cum a reieșit în urma unui recensămînt realizat de GAL Gîrcini. Cea mai mare problemă a localnicilor rămîne accesul și infrastructura, avînd în vedere că, pe lîngă drumurile neasfaltate, doar 25% dintre case au apă potabilă, și doar 0,5% au acces la canalizare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!