Monitorul Expres în campania Bere si mici pentru bunici
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » Daniela OBEADĂ,
10.10.2005
* Ziariștii au fost ieri, pentru două ore, vînzători de bere la cortul Festivalului Berii Traseul Ciucaș, de pe aleea de sub Tîmpa * Banii strînși în campania Clubului Rotary Brașov vor fi folosiți pentru sprijinirea bătrînilor nevoiași
Jurnaliștii de la Monitorul Expres au fost ieri, timp de aproape două ore, vînzători de bere. Ei i-au servit pe brașovenii care au ajuns la cortul Festivalului Berii Traseul Ciucaș. Ziariștii au vrut astfel să-i ajute pe membrii Clubului Rotary Brașov în campania de strîngere de fonduri pentru bătrînii nevoiași din oraș.
Pachete pentru
200 de bătrînei
Proiectul umanitar Bere și mici pentru bunici a fost pus la cale de Clubul Rotary împreună cu Compania de Bere România, cea care deține și fabrica de bere din Brașov. Cu banii strînși astfel, rotarienii vor să cumpere pachete cu alimente pentru bătrînii nevoiași aflați în evidențele Serviciului pentru Persoane Vîrstnice din cadrul Direcției de Servicii Sociale Brașov. În Brașov sînt 3.000 de bătrîni săraci. Pe 200 dintre ei, Clubul Rotary îi ajută lunar, oferindu-le pachete cu alimente de bază. Pentru acești bătrîni, obligați să trăiască dintr-un venit mai mic de 1,8 milioane de lei lunar, făina, zahărul, uleiul, margarina, mălaiul, orezul și carnea de pui pe care le primesc lună de lună de la rotarieni sînt singurul ajutor și, de multe ori, unica șansă de supraviețuire.
Primarul, la stand
La început, adică acum doi ani, adunam fonduri pentru 50 de persoane de vîrsta a III-a care au venituri foarte mici. Încet-încet am ajuns la 200 de persoane ajutate lunar cu un pachet de alimente în valoare de 8 euro - adică aproximativ 250.000 de lei. Dacă, în urma campaniei din acest week-end, vom vedea că am reușit să strîngem bani care să ne ajungă măcar pentru trei-patru luni în care să oferim pachete, am fi mulțumiți, a spus Romeo Teodorescu, președintele din acest an al clubului Rotary Brașov. Echipa Monitorul Expres a predat ieri după-amiază ștafeta primarului George Scripcaru, care a poposit și el la standul Rotary pentru a participa la campania umanitară.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!