* Senatorul Otilian Neagoe l-a convins pe ministrul Blaga că este nevoie de
O interpelare formulată în această săptămînă de senatorul PSD Otilian Neagoe a dat roade. Parlamentarul brașovean a semnalat Ministerului Administrației și Internelor o neregulă din Hotărîrea Guvernului 797/14 iulie 2005, care, la articolul 267 alineatul 1, se referă la nivelul taxei pentru emiterea certificatelor de urbanism. În acest an, respectiva taxă a fost de 9 lei și 39 de bani pentru construcțiile de pînă la 1.000 mp, plus 0,01 lei noi adăugați la fiecare metru-pătrat în plus. Tariful stabilit pentru 2006 este de 10 lei noi, pînă la nivelul de 1.000 de mp, plus 1 leu pentru fiecare metru-pătrat în plus. Am considerat că s-a comis o gravă eroare, deoarece nu este posibil ca un tarif să crească de la un an la altul de o sută de ori, a explicat senatorul Neagoe. Observația sa a fost acceptată de ministrul administrației Vasile Blaga, care i-a mulțumit și a admis că a fost vorba despre o eroare. I-am solicitat secretarului de stat din MAI Mircea Alexandru să intervină pentru modificarea acestei hotărîri. Este nevoie de emiterea unui ordin al ministrului care să fie transmis în toate județele, astfel încît consiliile județene și cele locale să nu emită hotărîri pe această temă pînă la operarea modificărilor, a mai spus Otilian Neagoe. Senatorul PSD a adresat și Ministerului Economiei și Comerțului o întrebare cu privire la șansele de redresare ale societăților brașovene din industria de apărare. Am convenit cu secretarul de stat Octavian Bîgiu să vină la Brașov și să discute cu conducerile și sindicatele de la Metrom, Carfil, UM Tohan și UPS Făgăraș despre viitorul acestora, a mai adăugat Otilian Neagoe (foto).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!