Peste o sută de deținuți ar putea ieși din penitenciarul Codlea mai devreme, ca urmare a noii legi privind recursul compensatoriu - Legea 169/2017, care prevede acordarea a șase zile pentru fiecare 30 de zile de detenție petrecute în condiții necorespunzătoare. Patru deținuți au ieșit deja, în acest weekend, iar situația altor 110 va fi analizată în această săptămînă, în comisia de eliberare. La nivel național, joi și vineri în primele zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, au fost eliberați deja peste 500 de deținuți, iar în următoarea perioadă numărul celor care vor părăsi penitenciarele în baza Legii recursului compensatoriu ar putea depăși 3.300. O mare parte din cei eliberați în baza Legii recursului compensatoriu aveau condamări pentru furturi și tîlhării dar și pentru omor, după cum a precizat ANP.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!