Sfîrșitul lunii octombrie ne aduce două concerte în Biserica Neagră. Anul 2017, un an jubiliar al celor 500 de ani de Reforma lutherană, a fost pentru Biserica Neagră unul bogat în evenimente muzicale cu ansambluri corale internaționale că Doulce Memoire Olanda, Lutherania Ungaria, Brande Folkenkor Danemarca și Kantorei St. Johannis Hamburg. Luna octombrie încheie seria evenimentelor muzicale desfășurate în Biserica Neagră cu alte două coruri: unul din Germania și altul din Anglia.
n Joi, 19 octombrie, ora 18.00 - Corul Kantorei St. Katharinen din Hamburg, Germania, sub conducerea dirijorului și organistului Andreas Fischer, va concerta în Biserica Neagră piese de Johann Christoph Bach, Ernst Pepping sau Georg Philipp Telemannn. Corul mixt, format din aproape 100 de membri, face parte din viață bisericească a bisericii lutherane Sf. Ecaterina, cea mai veche din Hamburg, parțial distrusă de cel de-al doilea Război Mondial și reconstituită în anul 1957, anul fondării corului bisericesc. Pe lîngă implicarea în serviciile bisericești, corul susține diverse concerte în țară și străinătate.
n Duminică, 22 octombrie, ora 12.00,va avea loc un Matineu al corului englez Regency Voices, dirijat de Deborah Griggs și înființat, inițial, pentru strângerea de fonduri caritabile. Numele corului provine de la stilul arhitectural Regency, recunoscut pentru proporțiile sale elegante ale ancadramentelor și piatră de calitate înalta, specifică orașului Cheltenham. Corul susține numeroase turnee în Anglia și străinătate (Ungaria, Cehia, Estonia, România, Polonia, Lituania, Ucraina etc.) abordând un repertoriu ce include muzică veche, renascentistă, romantică, cu accente tradiționaliste de sec. XIX și XX. Costul biltelor la concerte este 12 lei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!