Laptopuri pentru bobocii de frunte de la Universitatea Transilvania
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
17.10.2017
Universitatea Transilvania Brașov i-a întîmpinat pe studenții boboci, foști șefi de promoție în liceu, cu laptopuri și alte beneficii, așa cum a promis. Astfel, 37 de tineri, din 12 județe ale țării, care au devenit în această toamnă studenți ai Universității Transilvania din Brașov, au primit din partea instituției cîte un laptop, iar cei care au solicitat, beneficiază de cazare și masă în regim gratuit, timp de un an. Au fost premiați și cei 14 studenți șefi de promoție ai ciclului de licență, care își continuă studiile de masterat la Universitatea Transilvania. Este al treilea an în care îi premiem pe tinerii cu rezultate deosebite. Acesta este doar un mic gest pe care îl facem pentru atragerea și încurajarea studenților cu realizări remarcabile, iar cifrele vorbesc de la sine, a declarat rectorul universității, Vasile Abrudan, care a vorbit cu studenții, i-a felicitat și i-a încurajat să continue cel puțin în același ritm. Și în acest an, pentru Universitatea Transilvania din Brașov au optat studenți din Brașov, dar și din Prahova, Buzău, Bacău, Galați, Mureș, Caraș-Severin, Covasna, Teleorman, Constanța etc. Cei mai mulți dintre foștii șefi de promoție au ales facultățile cu profit ingineresc, precum Facultatea de Inginerie tehnologică și management industrial, precum și Facultatea de Ingineria Calculatoarelor, dar și facultăți de la profil umanist, cum ar fi cea de Litere sau Sociologie și Comunicare. (M.G.)
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!