Consilierul Local independent Sorin Grigorescu a calculat, în cifre exacte, activitatea lui Ioan Ghișe de cînd deține funcția de primar al Brașovului. În perioada 1996-2004, a lipsit din Primărie 1.127 zile, adică trei ani din totalul de opt, a spus Grigorescu. După socotelile independentului de cînd folosește mașina Land Rover a Primăriei, adică din 2001, Ghișe a consumat 48 tone de benzină. Grigorescu susține că primarul nu a folosit doar bonurile proprii de benzină, ci, pe deasupra, și-a mai însușit și bonurile aferente celorlalte mașini ale instituției. Consilierul a mai calculat că, în cei cinci ani cît a locuit în vila Primăriei, Ghișe nu a achitat nici o cheltuială. Din banii plătiți de contribuabili au fost achitate costurile a 11.800 metri cubi de gaz, 600 metri cubi de apă și 12.000 kW curent electric, ca și peste 22.000 de impulsuri telefonice. În calitatea mea de plătitor de taxe, îl somez să achite aceste cheltuieli. A fost un adevărat dezmăț pe bani publici, care nu se potrivește cu imaginea lui de lefegiu onest cu care se laudă, a mai spus Grigorescu. Primarul Ioan Ghișe susține că personajul Grigorescu are probleme de o gravitate mai mare decît pare. Să-i dea Dumnezeu sănătate!. Ghișe a mai precizat că și înainte ca el să fie primar, cheltuielile la vila de protocol a Primăriei erau achitate de la bugetul municipiului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!