Sindicaliștii Cartel Alfa au pichetat Prefectura
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: MEx,
27.09.2017
Pichetul sindicaliștilor din Uniunea Sindicală Teritorială Cartel Alfa Brașov în fața Prefecturii Brașov a adunat în jur de 50 de protestari. Deși puțini, oamenii și-au făcut din plin cunoscută prezența, fiind dotați cu fluiere, vuvuzele și alte sirene. Prefetul Marian Rasaliu a preluat lista revendicărilor și a spus că o va transmite Guvernului. Sindicaliștii au explicat că protestează față de propunerea guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat, decizie care va avea consecințe grave asupra veniturilor salariaților. În prezent, un angajat plătește contribuții sociale și impozit pe salariu de 16%. Dacă propunerea Guvernului va intra în vigoare, de la 1 ianuarie 2018, un salariat va plăti contribuții sociale de 35%. Asta va duce, automat, la scăderea veniturilor nete, atîta vreme cît angajatorul nu poate fi obligat să asigure veniturile acoperitoare. Protestul se va încheia la ora 17.00. Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular, ale cărui consecințe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecințele pozitive, dacă vor exista, vor beneficia doar capitalul și reprezentanții acestuia (patronii și angajatorii). Plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio țară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe țări, cota suportată de angajator este mai mare decît cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuții angajatori, 13,35% contribuții angajat), deoarece companiile au și o răspundere socială. Această distribuție - în baza principiilor solidarității, responsabilității sociale, echității, statuate de convențiile OIM și de tratatele și reglementările EU - asigură o repartizare echitabilă a creșterii economice între capital și lucrători. Transferul integral al contribuțiilor în sarcina lucrătorului va debalansa acest echilibru și va pune o presiune nejustificată pe umerii angajaților. Astăzi, angajatul plătește contribuții sociale 16,5% și impozit pe salariu - 16%. De la 1 ianuarie 2018, salariatul va plăti contribuții sociale - 35% și impozit pe salariu 10%. Angajatorul plătește azi contribuții sociale - 22,75%, de la 1 ianuarie 2018 va plăti - 0%, atrage atenția CNS Cartel ALFA, într-un comunicat.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!