Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Actualitate

Conducerea TVR, la un pas de a fi demisă

Dimensiune font:

Autor: MEx, 20.09.2017
• Raportul SRTv pe anul 2016 a fost avizat negativ de către Comisiile de cultură
Comisiile reunite de cultură din Senat și Camera Deputaților au avizat negativ, ieri, Raportul de activitate al SRTv pe anul 2016, cu 17 voturi „pentru” respingere, un vot „împotriv㔠și 2 abțineri. Președintele interimar al SRTv, Irina Radu, a precizat în cadrul ședinței că în opinia sa s-a făcut față onorabil în acel an, în care datoriile TVR ajunseseră la suma de 150 de milioane de euro.
Raportul de activitate pe anul 2016 al SRTv nu figura inițial pe ordinea de zi a ședinței comisiilor reunite, dar a fost introdus la propunerea președintelui Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda. Membrii PNL din cele două comisii parlamentare au protestat față de introducerea acestui punct pe ordinea de zi și s-au retras de la lucrări. Raportul cu avizul negativ ar putea intra pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri. Dacă plenul adoptă raportul negativ, Consiliul de administrație al televiziunii publice este demis în bloc.

Datorii de 150 de milioane de euro

Președintele interimar al SRTv, Irina Radu, a precizat, ieri, la ședința comună a comisiilor de cultură, care au dat aviz negativ Raportului instituției pe anul 2016, că în opinia sa s-a făcut față onorabil în acel an, în care datoriile TVR ajunseseră la suma de 150 de milioane de euro. „A fost un an foarte greu (2016, n.r.) (...) Vorbim de acest raport în situația în care a fost ultimul an cu finanțare din taxa TV, a fost un an în care datoriile SRTv ajunseseră la circa 150 de milioane de euro, a fost un an în care au fost probleme foarte mari cu banii de producție, cu lipsa finanțării pentru emisiuni, dar cu toate acestea cred că am făcut față onorabil”, a menționat Irina Radu.
Potrivit acesteia, în 2015 s-a pornit „cu o televiziune distrusă, cu știri care se ratau, cu nenorociri care la TVR nu apăreau”. „Cred că am reparat aceste lucruri, am ajuns la un echilibru, asta arată și sondajele de opinie și rezultatele cercetărilor noastre. În anul 2016 TVR a încheiat financiar pe plus”, a adăugat Irina Radu.

Demiteri, în funcție de vot

Pe de altă parte, președintele Comisiei de cultură din Senat, Radu Preda, a arătat că cifrele din Raportul pe 2016 nu arătau foarte bine.
„Dincolo de avizul negativ care s-a primit aici, Raportul a întrunit aviz negativ și la Comisiile de buget. Așteptările noastre, cel puțin în plan managerial, de la conducerea Televiziunii Române erau altele, cu atît mai mult cu cît se fac eforturi ca de la bugetul de stat să se asigure sursele de finanțare sustenabile. Așteptăm acum ca o conducere nouă să ducă TVR la un standard al calității emisiunilor de așa manieră încît să obțină un vot în unanimitate pozitiv în ședințele reunite ale Parlamentului. Deocamdată aceste standarde nu au fost întrunite”, a spus Radu Preda. Raportul cu avizul negativ ar putea intra pe ordinea de zi a plenului reunit de miercuri. Dacă plenul adoptă raportul negativ, Consiliul de administrație al televiziunii publice este demis în bloc.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Actualitate




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Misiune îndeplinită


    Patru jandarmi brașoveni au cucerit vîrful Mont Blanc

    Articolul urmïżœtor


    DNA cere pedeapsă maximă pentru Sebastian Ghiță în dosarul mitei

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13 milisecunde, încărcat în milisecunde