Toaletele publice în Brașov sînt o adevărată problemă în Brașov și nu de ieri de azi, ci de ani de zile. Dacă în centrul orașului se găsesc unele toalete sau oamenii mai au uneori soluția de a apela la toaleta vreunul local, în parcuri sau în cartiere, în apropierea zonelor verzi sau a locuilor de joacă și agrement, ele lipsesc cu desăvîrșire. Pînă acum, autoritățile au mai încercat să amenajeze toalete publice mobile, însă nu au găsit bani, ori nu au găsit o firmă care să aducă aceste toalete și să le și întrețină. O licitație organizată anterior în acest an nu a avut nici măcar o ofertă. O nouă procedură de închiriere organizată în ultima lună se pare că ar urma să aibă și un cîștigător. Contractul scos la licitație are o valoare estimată de 83.193,28 lei fără TVA pînă la sfîrșitul anului, cu posibilitatea de a fi prelungit cu încă patru luni.
7 zone pentru amplasarea toaletelor ecologice
Pe domeniul public ar urma să apară cîteva toalete ecologice, în unele zone în care cetățenii au solicitat acest lucru. Primăria Brașov a organizat o licitație, iar la termenul limită există și o ofertă. Avînd în vedere condițiile stricte impuse pruin caietul de sarcini, se pare că nu multe firme de profil s-au putut încadra ca să asigure 20 de toalete ecologice în oraș, pe care să le și curețe zilnic, conform cerințelor din caietul e sarcini, pentru a nu se transforma într-un focar de infecție. Cele 20 de toatele ecologice vor fi amplasate în șapte parcuri (Parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor, Parcul Ursul, Scuar Berzei parcul șahiștilor, Parc Livada Poștei, Parc Centrul Civic și zona de agrement de la Lacul Noua), și în Poiana Brașov. În Centrul Istoric nu este o problemă. Sînt cinci toalete publice (Piața Sfatului, Sub Tîmpa, Piața Star, Parcul Titulescu și Livada Poștei, n. red), dar în alte parcuri nu existau asemenea facilități. Avînd în vedere solicitările venite de la cetățeni, în special de la persoanele care se duceau cu copiii în parc, am luat decizia să mai facem o încercare să amplasăm toalete ecologice. Am încercat să găsim cea mai bună soluție, astfel încît firma care le amplasează să asigure întreținerea lor zilnică. Fiind vorba de o singură ofertă, dacă aceasta corespunde cerințelor, sperăm ca deja de la sfîrșitul acestei luni să le putem amplasa, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvînt al Primăriei Brașov.
Reguli stricte de întreținere
Firma care va asigura cele 20 de toalete publice va trebui să respecte cîteva condiții stricte de întreținere, în fiecare zi sau de cite ori o cere beneficiarul (Primăria Brașov). Conform caietului de sarcini, firma va trebui să spele zilnic toaletele atît la interior, cît și la experior, să le doteze cu o soluție biodegradabilă parfumată, care descompune și macerează dejecțiile, și cu hîrtie igienică. În plus, va trebui să parfumeze și pereții cabinei. La temperature scăzute, pet imp de iarnă, firma este obligată să folosească sunstanțe care să prevină înghețarea, astfel încît să nu existe probleme la golirea bazinelor de colectare. De verificarea modului în care sînt întreținute toaletele publice închiriate se vor ocupa angajații Serviciului de întreținere a spațiilor verzi, din cadrul Primăriei. Dotările minim impuse pentru o toaletă ecologică ce va fi montată în oraș includ rezervor colector cu o capacitate de 200 de litri vidanjabil și cu aerisire, sistem pentru igienizarea mâinilordupă utilizare, scaun de toaletă englezesc cu capac rabatabil, pisoar, podea antiderapantă, dar și sisteme de aerisire și luminare naturală, precum și de închidere/deschidere a ușilor cu semnalizare a coupării (roșu/verde).
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!