Iohannis, întrevederi bilaterale la New York cu înalții oficiali ONU și omologi ai altor state
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: MEx,
18.09.2017
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va află la New York, în perioada 18-22 septembrie, unde va conduce delegația română participantă la segmentul la nivel înalt al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), anunță Administrația Prezidențială într-un comunicat. Acest segment, cu care debutează fiecare sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, reprezintă cea mai amplă reuniune a șefilor de stat sau guvern din cadrul sesiunii. Nivelul ridicat de participare reflectă importantă agendei de dezbatere, ONU fiind forumul cu cea mai mare legitimitate la nivel global.
Invitat la recepția oferită de Președintele SUA
Programul vizitei Președintelui României va cuprinde, printre altele, susținerea discursului național în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU, participarea la reuniuni la nivel înalt, organizate de către România împreună cu alte state, precum și de către Secretariatul ONU, participarea la recepția oferită de Președintele SUA, domnul Donald Trump, șefilor de delegații care iau parte la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea o serie de întrevederi bilaterale cu Secretarul General ONU, cu Președintele Adunării Generale, precum și cu omologi din alte state. În cadrul discursului din plenul Adunării Generale, Președintele României va pune accent pe importantă unei ordini internaționale bazate pe principii și reguli, pe statul de drept la nivel internațional, pe nevoia întăririi ONU și adaptării sale la provocările actuale și va sublinia necesitatea unui răspuns eficient pentru principalele provocări la adresa păcii și securității internaționale și din regiunea noastră.
Educația pentru Pace, eveniment organizat de România
Totodată, în cadrul evenimentului privind Educația pentru Pace, organizat de România, cu participarea altor oficiali de rang înalt, Președintele României va sublinia rolul pe care îl are educația inclusivă și de calitate pentru toți în prevenirea conflictelor, a radicalizării tinerilor și a violenței, în promovarea tinerilor că actori esențiali ai păcii, respectiv importantă asigurării accesului la educație că drept fundamental al omului și a educației că factor de progres în societate, de natură să conducă la atingerea obiectivelor ONU. Președintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la un eveniment organizat de Secretariatul ONU, dedicat lansării unui important Raport care promovează egalitatea de șanse între bărbați și femei (Raportul comun HeForShe 10x10x10 Impact Champions). În cadrul acestuia, Președintele României va avea o intervenție în calitatea să de membru, alături de alți 9 șefi de state și de guverne, al primului grup la nivel înalt, inițiat în 2015, care pledează pentru egalitatea de șanse între bărbați și femei.
Întîlnire cu reprezentanții principalelor organizații evreiești din SUA
În contextul lansării recente a campaniei pentru ocuparea de către România a unui loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în mandatul 2020-2021, Președintele Klaus Iohannis va susține în cadrul reuniunilor bilaterale și multilaterale la care va participa importantă atingerii acestui obiectiv al statului român și principalele argumente care recomandă țară noastră în această competiție. Președintele României va mai avea întîlniri, în cadrul vizitei în SUA, cu reprezentanții principalelor organizații evreiești din Statele Unite, precum și cu reprezentanții comunității românești din zona Philadelphia.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!