Meșteșugurile tradiționale din Țara Bîrsei, cu lipici la elevi
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
13.09.2017
Unul dintre cîștigătorii premiului întîi după expoziția Micii artizani a fost un băiat care a ales atelierul de croșetat
65 de elevi brașoveni, cu vîrste între 9 și 14 ani, au experimentat meșteșugurile tradiționale din Țara Bîrsei și au învățat, în această vară că picteze pe sticlă, să graveze, să sculpteze în lemn sau să croșeteze, într-o tabără de creație organizată de Agenția Metropolitană la Bastionul Țesătorilor. În cadrul proiectului cultural Meșteșuguri și tradiții urbane în țara Bîrsei, susținut financiar de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), elevii au participat la cinci ateliere, unde, sub îndrumarea meșterilor atizani, au descoperit tainele unor meșteșuguri tradiționale practicate în Brașovul de odinioară și în Țara Bîrsei. Copiii au învățat să creeze păpuși din pînză, să picteze icoane pe sticlă și crescături în lemn, au învățat să traforeze, să facă ceramic figurativă manual și să croșeteze. De altfel, se pare că atelierul de croșetat a avut cel mai mare succes, iar în final, după expoziția Micii artizani din Țara Bîrsei, unde au fost expuse cele mai frumoase creații, unul dintre cîștigătorii premiului întîi a fost un băiat care a ales acest meșteșug. La finalul taberei, după expoziția unde au fost prezentate cele mai frumoase 200 de creații, cele mai reușite obiecte au fost recompensate cu 15 premii în bani (cîte cinci la fiecare atelier), valoarea totală a premiilor ridicîndu-se la 1950 de lei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!