Lucrările la evaluările naționale și bacalaureat vor fi corectate online
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: MEx,
30.08.2017
Probele orale ale bacalaureatului ar putea fi susținute în februarie
Ministerul Educației Naționale dorește ca, din 2018, lucrările de la evaluările naționale, dar și de la examenele de definitivat și titularizare să fie corectate online, iar cadrele didactice pot face acest lucru chiar și de acasă. De asemenea, la inițiativa reprezentanților elevilor, pentru Bacalaureatul anului 2018, probele orale ar putea fi mutate în luna februarie, astfel evitîndu-se perioda caniculară din timpul verii, iar candidații se vor putea pregăti mai bine pentru probele scrise.
O decizie criticată și de elevi, și de părinți
Se schimbă absolut tot ce înseamnă concursuri, că e vorba despre evaluările naționale, că este concurs de directori sau examen de definitivat și titularizare, propunerea și hotărîrea ministerului a fost să se implementeze o evaluare online prin care toate evaluările să fie scanate, iar corectarea se va face de evaluatori aleatori. Metodologia spune că această evaluare se poate face și de acasă. Noi, ca reprezentanți ai părinților, nu sîntem de acord cu această evaluare deoarece nu există un cadru instituțional în care se poate face această evaluare, a explicat vicepreședintele Federației Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea. Lucrările, arată ministerul, ar urma să fie criptate cu ajutorul STS. Noua schimbare nu îi bucură nici pe elevi, aceștia făcîndu-și griji pentru securitatea lucrărilor de la evaluările naționale. Ministrul a lansat în Comisia de Dialog Social această propunere interesantă prin care lucrările să fie corectate printr-o aplicație online, care să fie făcută cu ajutorul STS. Elevul va primi un cod de bare care îi va secretiza lucrarea. Doresc să cer asigurări că orice măsură de acest gen va fi făcută doar dacă se vor oferi asigurări tuturor candidaților de la examenele naționale că vor exista condiții maxime de securitate și că nu va fi periclitată obiectivitatea și echitatea evaluării, a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Alexandru Manda.
Probele orale ale bacalaureatului, în februarie
Ministerul Educației ar putea muta, la inițiativa reprezentanților elevilor, pentru Bacalaureatul anului 2018, probele orale în luna februarie, astfel evitîndu-se perioada caniculară din timpul verii, iar candidații se vor putea pregăti mai bine pentru probele scrise. Inițiativa vine în urma sesizărilor primite din cauza caniculei la care au fost supuși candidații care au dat în acest an examenul de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie. Noi am solicitat, iar ministerul a ținut cont ca probele de competențe să fie susținute în timpul anului școlar, iar în anul 2018, acestea să fie susținute în luna februarie, urmînd ca în vară să fie organizate probele scrise. Am cerut, de asemenea, ca probele scrise să fie susținute în perioada 18-22 iunie, deci cu o săptămînă mai devreme decît și-a propus ministerul. Această propunere a survenit multiplelor sesizări pe care le-am primit cu privire la condițiile la care au fost supuși candidații, condiții grele pentru niște elevi, care, pe 35 de grade, au fost nevoiți să susțină un exemen care le decide soarta, a declarat Alexandru Manda. Reprezentanții elevilor spun că această schimbare le va oferi candidaților timp pentru a se concentra exclusiv pe probele scrise pe care le susțin la finalizarea clasei a XII-a. Potrivit calendarului proiectului de metodologie pentru examenul de bacalaureat, candidații ar urma să se înscrie în perioada 29 ianuarie-2 februarie, iar evaluarea competențelor lingvistice, digitale și într-o limbă de circulațe internațională să fie susținute între 12 și 22 februarie 2018. Probele scrise la cele trei discipline ar putea fi susținute în perioada 25-28 iunie 2018, urmînd ca pe 4 iulie să fie publicate primele rezultate, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, să fie afișate pe 9 iulie.
A fost tipărit manualul de sport pentru clasa a V-a
Manualul de sport pentru clasa a V-a este gata, potrivit TVR, deși la alte materii elevii vor învăța după un ghid, licitațiile pentru manuale fiind blocate. Mai mult, manualul a fost tipărit după ce premierul Mihai Tudose a catalogat drept o glumă anunțul ministrului Educației, Liviu Pop, despre faptul că elevii vor avea manual de Educatiei Fizică. Licitatia a fost cîștigată de Editura Didactică și Pedagogică pe 18 august, iar pe 21 a început tipărirea. Profesorii de sport vor fi convocați, potrivit TVR, la inspectoratele școlare din țară pentru a fi instruiți cum să predea orele de sport ca la carte. Zilele trecute, ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat că în primele două luni ale acestui an elevii din clasa a V-a nu vor avea manuale școlare, ci îndrumare. Pînă acum, Liviu Pop a susținut în mai multe rînduri că toți elevii, inclusiv cei de la clasa a V-a, vor avea toate manualele în 11 septembrie.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!