Ministerul Educației Naționale a anunțat ieri organizarea unei selecții pentru ocuparea funcției temporar vacante de inspector școlar general la ISJ Brașov, precum și pentru ocuparea a 14 funcții vacante de inspector școlar general din alte inspectorate școlare județene.
Funcțiile pot fi ocupate de cadre didactice care, conform prevederilor art. 260 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sînt titulare în învățămînt, au absolvit cu diplomă de licență studii universitare, au gradul didactic I sau titlul științific de doctor, sînt membre ale corpului național de experți în management educațional, precizează MEN. Persoanele interesate vor transmite la cabinetul ministrului Educației, prin fax la nr. 021/312.47.19 și/sau prin e-mail la cabinet@edu.gov.ro, pînă la data de 23 august, ora 14.00 (conform anexei nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic, aprobată prin OMENCS nr. 5739/2016): Curriculum vitae din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 260 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, o scrisoare de intenție.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!