Se pare cã în þara noastrã cel mai uºor lucru este sã inventezi sãrbãtori. Dupã „ziua NATO“, trei senatori, în frunte cu neobositul Adrian Pãunescu, poet de curte al Ceauºeºtilor, s-au gîndit cã n-ar strica sã existe o „zi a presei române“. Au fãcut ºi un proiect de lege care mai trebuie doar promulgat de preºedintele Iliescu.
Sigur cã mare parte din presã poate sã sãrbãtoreascã de gît cu puterea. Pe ziariºtii independenþi, cei care ies tot mai frecvent „ºifonaþi“ tocmai pentru cã-ºi onoreazã meseria, iniþiativa lui Pãunescu & co. i-a umplut de nervi ºi scîrbã. Cînd eºti constrîns zi de zi, cînd a-þi face meseria de jurnalist devine, în România, riscant sau chiar foarte riscant, e o enormã dovadã de cinism sã sãrbãtoreºti o zi a presei.
Unealta diavolului de cînd îl ºtim, Adrian Pãunescu nu a fãcut decît sã împingã lucururile spre penibil, sã sãrbãtoreascã, împreunã cu „lupii“, inocentele „oiþe“.
Reacþia durã a jurnaliºtilor din presa scrisã a fãcut ca legea care sãbãtorea „ziua presei“ sã se opreascã înainte de promulgare, Ion Iliescu intenþionînd chiar s-o opreascã. Ce rãmîne este însã acest circ cinic pe care puterea îl organizeazã pentru a da un aer de normalitate asaltului orchestrat împotriva presei. Poate i se vor arãta Emmei Nicholson imagini cu politicienii români sãrbãtorind, cu paharele de ºampanie în mîini, „ziua presei“. Care presã? Presa pe care ºi-o doresc, fireºte, într-o colivie auritã.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
