RATBV ar putea majora salariile minime de încadrare ale unor categorii de angajați operativi, cum sînt șoferii și mecanicii. Măsura va fi luată în încercarea de a acoperi deficitul de personal pe care îl are operatorul public de transport din municipiu. Potrivit consilierului local Adrian Oprică, în prezent RATBV are o organigramă cu 320 de posturi însă acoperite cu personal sînt doar aproximativ 250. Cel mai mare deficit ar fi tocmai la șoferi și la mecanici, acolo unde nici salariile nu sînt suficient de atractive pentru a asigura o bună acoperire. Cele mai mici salarii pe aceste categorii de personal la RATBV pornesc de la minimul pe economie, de 1.450 de lei. În aceste condiții este de înțeles de ce posturile respective nu au putut fi acoperite, deși au mai fost scoase la concurs, a declarat consilierul local. Adrian Oprică spune că posturile de șoferi și mecanici ar putea deveni mai atractive, dacă salariul minim va pleca de la 2.300 de lei, așa cum este acum în plan. Majorarea ar urma să fie acoperită din creșterea costului pe kilometru, în baza căruia Primăria Brașov acordă subvenția către RATBV, de la 5,1 lei la 6,34 lei/km. În urma aplicării noului «standard de cost», RATBV va dispune de resursele financiare necesare majorării unor salarii, pentru ca cel mai mic salariu de încadrare să poată ajunge la 2.300 de lei, a declarat Adrian Oprică.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!