Cercetașii își vor construi propriul oraș, în mijlocul naturii, la Cristian
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: prahovaeconomica.eu
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
26.07.2017
Aproximativ 1800 de tineri din toate colțurile țăii, dar și din străinătate își vor construi, timp de 10 zile, în perioada 4-15 august, un oraș propriu în mijlocul naturii, la Cristian, în județul Brașov, și vor învăța unii de la alții cum să trăiască armonios împreună și să construiască o lume mai bună. Este vorba de RoJAM 2.0 17, un program educațional unic, implementat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Prin cele 200 de activități organizate, RoJAM 2.0 17 își propune să creeze un program orientat spre stimularea educației pentru știință și tehnologie, identificarea de soluții pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale, precum și pe încurajarea și promovarea diversității în societatea românească. Programul evenimentului este astfel construit încît la finalul acestuia fiecare participant să își poată evalua progresul personal atins, cîștigînd noi abilități pentru viața de zi cu zi și pentru a-și asuma un rol activ în comunitatea locală din care face parte. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Primăria Comunei Cristian.
RoJAM 2.0 17 este evenimentul care va crea pentru participanți experiențe memorabile de viață, prin gama variată de activități, mesajul educațional și diversitatea comunităților pe care le reprezintă fiecare. E locul unde se încheagă prietenii și se cultivă calitățile copiilor și tinerilor care iau parte. Evenimentul e un proiect de voluntariat sprijinit de cinci sute de lideri adulți, cu suflet și pasiune. Vă invităm cu drag să răspîndiți mesajul nostru și să veniți să simțiți bucuria cercetășească alături de noi, a spus Sabin Mureșan, președintele Organizației Naționale Cercetașii României. Organizația Națională Cercetașii României este cea mai veche mișcare de tineret din România, cu aproximativ 5.000 de membri activi în peste 80 de comunități locale. Cercetășia este un model educațional de formare continuă avînd ca scop dezvoltarea de indivizi responsabili și implicați în comunitățile din care fac parte. Organizația Națională Cercetașii României este membră cu drepturi depline a Organizației Mondiale a Mișcării Scout ce numără în prezent peste de 40 de milioane membri activi în 224 de țări și teritorii, fiind cea mai mare mișcare de tineret din lume.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!