Medicii rezidenți au, începînd de ieri, o aplicație mobilă special dedicată lor, care a fost lansată în premieră pentru România. Este vorba despre aplicația mobilă medEasy, destinată medicilor rezidenți cu specializarea medicină de urgență. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că aceasta vine în sprijinul a 1.000 de medici, cărora le va simplifica și eficientiza activitatea și comunicarea cu doctorii coordonatori. Tinerii medici aflați la finalul rezidențiatului trebuie să facă dovada realizării procedurilor aferente specializării pe care și-au ales-o, iar recurgînd la sistemul existent, un medic rezident petrece aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de exemplu, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicația îi va permite medicului rezident să efectueze aceeași raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului și a experienței pentru utilizator, a declarat, la lansarea aplicației, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. El a precizat că un medic rezident de la Unitățile de Primiri Urgențe se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgențe, iar aplicația mobilă de raportare și validare îi pune la dispoziție în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienții în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate Unitățile de Primiri Urgențe de la nivel național. Prin această aplicație, medicii rezidenți pot raporta direct de pe telefon, nemaifiind dependenți de laptop sau desktop, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri și pot raporta direct pe grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primește o notificare și poate confirma execuția imediat. Prototipul aplicației mobile a fost demarat în septembrie 2016 în cadrul unui hackathon organizat de Google Developer Group București. Aplicația, dezvoltată pro bono, de Qualitance, se găsește pe Google Play Store și pe App Store, fiindu-le disponibilă doar destinatarilor ei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!