Sala de spectacole de la Săcele se deschide după 10 luni
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
17.07.2017
Deși a fost construită de la zero, printr-un proiect european, sala de spectacole a Centrului Multicultural nu a putut fi folosită aproape un an din lipsa unei autorizații de la ISU
Municipiul Săcele are una dintre cele mai moderne săli de spectacole din județ, comparabilă, din punct de vedere al calității sonore și al condițiilor, cu sala Patria. Sala, parte a Centrului Multicultural și Multicultural din localitate, nu funcționează însă de 10 luni, de cînd a fost finalizată construcția. Va fi deschisă abia săptămîna aceasta pentru activități, pentru că deși se află în stare perfectă, i-a lipsit autorizația de la ISU. Iar documentul a fost condiționat de existența unei surse mari de apă stocată, pentru eventualele intervenții. În urmă cu cîteva zile am obținut autorizația de securitate la incendiu emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. În perioada următoare se va desfășura o activitate constantă în cadrul Centrului Multicultural și Educațional din Municipiul Săcele, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.
ISU a cerut un tanc de apă, în zona sălii de spectacole
În ciuda modernizărilor făcute, din octombrie, cînd a fost predată la cheie, și pînă acum, Centrul Multicultural și Educațional de la Săcele a fost doar o clădire cu o transformare spectaculoasă și atît, pentru că nu a putut fi folosit la întreaga capacitate. În sala de spectacole a centrului, cu 314 locuri, nu a intrat picior de spectator pentru că nu era autorizată. Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, spune însă că lucrurile se vor schimba din această săptămînă, pentru că cerințele ISU pentru construirea unui tanc de apă cu capacitatea de 30.000 de litri au fost deja făcute, iar autorizația a fost emisă de Inspectorat, pentru funcționarea legală și în siguranță. Tancul nu a fost prevăzut inițial în proiect, dar a apărut ca o necesitate impusă de ISU, după schimbarea legislației ca efect al nenorocirii de la Colectiv.
Un fost liceu, transformat în centru multicultural
Centrul Multicultural și Educațional de la Săcele, realizat în locul fostului Grup Școlar Construcții-Montaj, a fost construit în ultimii doi ani printr-o investiție de peste 10 milioane de lei, finanțată în mare parte din fonduri europene. Acum, centrul oferă 14 săli complet funcționale, amenajate cu diferite destinații, respectiv o sală de discuții, o sală de șah și table, un club internet, o sală de informare, sală de lucru pentru persoanele cu dizabilități, club voluntari, sală de dans, sală de cursuri limbi străine, două săli de expoziții, un atelier de îndemînare, atelier de pictură, sala părinților, atelier de muzică și o sală de lucru manual. Aceste săli sînt folosite de ONG-uri din localitate. Cea mai spectaculoasă transformare a suferit-o fosta sală de sport a Grupului Școlar de Construcții Montaj, care a fost dărîmată complet, iar pe locul ei a fost reconstruită o sală modernă de spectacole cu 314 locuri, cu lift pentru persoanele cu dizabilități și zece locuri destinate acestora. Proiectul a întîmpinat destule greutăți, mai ales din cauza stării precare a clădirii, care a făcut ca în timpul perioadei de implementare să fie nevoie de o refacere a proiectului. De altfel, pentru că termenul de finalizare a centrului a fost devansat, primăria Săcele a ajuns să plătească o sumă mai mare decît cea planificată inițial.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!