Numele noului manager al teatrului va fi cunoscut în 30 iunie
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
28.06.2017
Toți cei patru candidați care s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului Sică Alexandrescu au trecut de prima etapă
Toți cei patru candidați care s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului Sică Alexandrescu au trecut de prima etapă, obținînd cel puțin nota 7 după analizarea planurilor de management propuse. Notele au fost apropiate, cea mai mare fiind 7,76. Au urmat, în ordine, note de 7,5, 7,13 și 7,05. Pe 29 iunie va avea loc cea de-a doua etapă a concursului, care va consta într-un interviu în care fiecare candidat își va susține proiectul de management și va răspunde întrebărilor membrilor comisiei de evaluare. Pe 30 iunie va fi anunțat și cîștigătorul concursului. Teatrul Sică Alexandrescu are, de un an, director interimar, în condițiile în care încercările repetate de a desemna un manager prin concurs au fost sortite eșecului. Ultimul concurs pentru acest post a avut loc luna trecută, cînd în a doua fază, cea a interviului pentru susținerea proiectului de management, au ajuns Dan Cogălniceanu, Mihai Giurițan și Dan-Marius Zarafescu. În urma interviului însă, niciunul nu a reușit să își susțină proiectul la nivelul așteptat, drept pentru care Comisia de evaluare i-a picat pe toți trei, dîndu-le calificative care, împreună cu cele de la etapa de evaluare a proiectului, nu au trecut de 7, ca medie.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!