Sticle, pet-uri, doze de bere, ambalaje și chiar bani sînt doar cîteva din gunoiele pe care salvamontiștii și jandarmii le-au scos din rîpa de pe Tîmpa, aflată în zona de belverdere pînă la litere. Operațiunea a fost anevoioasă, după cum povestește rangerul Viorel Mihai, cu atît mai mult cu cît zona este abruptă și plină de vegetație. Acesta este și motivul pentru care igienizarea nu s-a putut face decît cu ajutorul specialiștilor de la Salvamont și Jandarmerie, care au coborît pe versant, asigurați cu coarde și au strîns ceea ce alți, în inconștiența lor au aruncat de-a lungul timpului, fără să se gîndească la consecințe. Chiar și cu această operațiune de igienizare, reprezentanții Agenției Metropolitante, care este custode al rezervației Muntele Tîmpa, spun că zona nu este încă complet curățată. Au fost strînse gunoaiele care erau «la vedere», pentru că multe sînt acoperite de vegetație. Pentru a ajunge la ele, salvamontiștii au fost asigurați cu frînghii, iar pe versant și-au creat drum cu ajutorul macetelor, a explicat Viorel Mihai, rangerul muntelui Tîmpa.
Gunoi ridicat pe frînghii
Nu doar coborîrea în rîpă a salvamontiștilor a fost complicată și riscantă, ci și ridicarea gunoaielor de acolo. Deșeurile adunate de pe Tîmpa au fost aduse pe platform de la belvedere cu ajutorul unui sac special, ridicat cu frînghii. În total s-au strîns patru saci de gunoaie.
Deșeurile strînse din rîpa de pe Tîmpa sînt cele pe care, în general, turiștii le aruncă din zona de belvedere. ,,S-au găsit bani, doze de bere, PET-uri sau ambalaje de la diverse produse alimentare. Dar, s-au gpsur unele lucruri care par să fi fost scăpate neintenționat. Șeful grupei de Salvamont, Alexandru Ferencz, a găsit, de pildă, și sticlă extrem de veche, cu inscripție în relief, a spus reprezentantul AMB, Viorel Mihai.
Următoarea acțiune majoră de ecologizare va fi la toamnă
Acțiunea de ecologizare a rîpei de pe Tîmpa, a avut loc vineri, în aceeași zi în care Agenția Metropolitană Brașov a făcut și o patrulare în rezervație, alături de jandarmii montani și salvamontiști, și de voluntarii din clubul Amicii Salvamont. Totul s-a transformat în final în acțiune de ecologizare a rezervației, mai ales în zona vestigiilor Cetății Brașovia, dar și într-o acțiune de contabilizare a distrugerilor marcajelor și amenajărilor efectuate în zona turistică respectivă, au precizat jandarmii brașoveni într-o postare pe pagina oficială de facebok. Următoarea acțiune de ecologizare pe Tîmpa va avea loc spre toamnă, cînd se va usca vegetația, iar curățarea ar putea deveni mai ușoară.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!