Spitalul de la Săcele se redeschide în iulie, cu spitalizare de zi
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
22.06.2017
Spitalul municipal de la Săcele se va deschide oficial la jumătatea lunii viitoare. Ieri a sosit de la Ministerul Sănătății avizul de funcționare pentru a această unitate medicală, valabil cu data de 1 iulie 2017, dar primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, spune că mai este nevoie de un ultim aviz de la DSP, pentru care a fost înaintat deja dosarul necesar. Astfel, unitatea medicală se va deschide propriu-zis la jumătatea lunii iulie și va funcționa, în primă fază, cu cabinete de ambulatoriu și cu spitalizare de zi, pentru ca după trei luni să fie puse la dispoziția săcelenilor și serviciile medicale cu spitalizare continuă.Spitalul Municipal Săcele a funcționat pînă în 2011, cînd printr-o hotărîre a Ministerului Sănătății a fost inclus în lista mai multor unități medicale din țară care au fost ulterior închise, fiind considerate neperformante.
În primă fază, la Spitalul Municipal din Săcele va existat un ambulatoriu și spitalizare de zi pe șapte specialități, respectiv Medicină Internă, Cardiologie, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie, Oftalmologie, ORL și Pediatrie. Pentru redeschiderea unității medicale, de la bugetul municipiului Săcele se va aloca suma de 600.000 de lei, pentru a fi investită în amenajări și aparatură și echipamente, iar pînă la semnarea unui contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, în prima lună va fi asigurată suma de 100.000 de lei, pentru resursa umană. La Spitalul din Săcele vor lucra 12 medici. După trei luni de la deschidere ne dorim să dăm drumul și la spitalizarea continuă, pentru care vor fi 50 de paturi. Vom avea pentru Medicină Internă 10 paturi, pentru Pediatrie 20 de paturi, pentru Boli Cronice, 10 paturi, pentru Îngrijiri Paliative 10 paturi și cinci pentru spitalizare de zi, a precizat primarul Săcelelor, Virgil Popa.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!