Buget mai mare pentru Festivalul de Dramaturgie Contemporană 2017
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
19.06.2017
Teatrul Sică Alexandrescu va primi 350.000 de lei pentru organizarea ediției din acest an Festivalului de Dramaturgie Contemporană. Suma este mai mult decît dublă față de anul trecut, cînd Municipalitatea a alocat 150.000 de lei. Viceprimarul Costel Mihai spune că prin alocarea unei cofinanțări mai mari, Municipalitatea încearcă să susțină Teatrul Sică Alexandrescu, în încercarea de a readuce festivalul în rîndul celor mai importante evenimente de profil din țară, avînd în vedere că în ultimii ani, el s-a cam pierdut. Încă de la pregătirea proiectului de buget din acest an, acolo unde au existat solicitări justificate, am avut deschidere pentru majorarea cheltuielilor aferente evenimentelor culturale. Este și cazul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, pentru care majorarea cofinanțării alocate de primărie are ca obiectiv, pe de o parte, creșterea anvergurii festivalului, inclusiv transformarea lui, în timp, într-un eveniment internațional, iar de pe altă parte, recăpătarea locului său între cele mai importante festivaluri de teatru din țară, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Costel Mihai.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!