* Senatorul N.V. Popa îl acuză pe prefect că mobilizează exemplar personalul, logistica, mașinile și telefoanele
Prefecturii în scop electoral și că primarii PNL din județ sînt hărțuiți și amenințați de prefect * Prin județ am auzit că Nicolae Vlad Popa face presiuni asupra primarilor PSD să treacă la PNL, răspunde prefectul
Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa (foto) a redactat o interpelare adresată ministrului Administrației și Internelor, Ioan Rus, și ministrului delegat pentru Administrație Publică, Gabriel Oprea, în care îl acuză pe prefectul Otilian Neagoe de implicare totală în campania electorală a PSD. În replică, prefectul a declarat că instituția pe care o conduce nu s-a implicat în campania electorală precizînd că, de fapt, aceasta nici nu a început încă.
Primari liberali hărțuiți de prefect
În interpelare se precizează că prefectul mobilizează exemplar personalul, logistica, mașinile și telefoanele Prefecturii în scop electoral. Senatorul susține că aceste acuze pot fi dovedite dacă se analizează traseele autoturismelor Prefecturii, foile de parcurs, costurile ridicate ale combustibililor și delegațiile cu care se decontează deplasările în interes electoral. Popa susține că, în ultima perioadă, instituția Prefecturii organizează și participă la lansări de candidați ai PSD, promițînd, în numele Guvernului, rezolvarea problemelor la nivel local. Liberalul spune că știe de existența a nenumărate sesizări din teritoriu, prin care candidați ai PNL se plîng că sînt hărțuiți, amenințați de către prefect. În localitățile Ormeniș, Cața și Bod, candidații PNL cu șanse importante de a cîștiga, sînt supuși unor controale șicanatorii din partea serviciilor care acționează din ordinul prefectului, atenționează N.V. Popa. În consecință, senatorul liberal solicită măsuri guvernamentale, prin care hărțuirea politică să fie stopată. În interpelare, Popa mai spune că, în cazul în care atacurile nu vor înceta, PNL va sesiza instituțiile europene abilitate despre abuzurile menționate.
Primari PSD presați
de liberali
Prefectul Otilian Neagoe susține că Prefectura nu s-a implicat în nici un fel în campania electorală, care de fapt nici nu a început. Prin județ am auzit că Nicolae Vlad Popa face presiuni asupra primarilor PSD să treacă la PNL. Și exemplele sînt mai multe, cum ar fi comunele Mîndra, Voila, Prejmer, ca și primari independenți din Hoghiz sau Homorod. Nu există vreun primar din județ care să poată spună că eu i-am făcut vreo invitație sau presiune, spune Neagoe. Prefectul consideră că senatorul Popa este un personaj politic de factură slabă, care ar trebui să își ia în serios rolul de a-i reprezenta pe cetățeni și să se ocupe de lucruri mai serioase, cum ar fi problemele economice și sociale din județ.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!