26 de participanți și-au demonstrat mai mult entuziasmul decît îndemînarea la Cupa Presei la Karting
Pista AMG Carting a fost sîmbătă în centrul atenției presei brașovene. 26 de reprezentanți ai publicațiilor, posturilor de radio și televiziune din Brașov au concurat pentru Cupa Presei la Karting, eveniment organizat de echipa ghidului BV-24-FUN. Chiar dacă nu a fost decît o distracție de week-end, concurenții și-au luat rolurile în serios, după cîteva ture de încălzire. La fel și arbitrii. Care au cronometrat, cu telefoanele mobile, timpii realizați de fiecare concurent în calificări. Ca la orice cursă care se respectă, nu au lipsit derapaje, intrări în decor - rămase din fericire fără urmări, depășiri spectaculoase și descalificări.
Învingători și distracție
Chiar dacă, la final, spiritele s-au încins puțin, și au fost și ceva probleme tehnice, putem spune că evenimentul a fost un succes. Pînă la urmă, principalul scop a fost să ne întîlnim și să ne distrăm. A fost prima ediție, și sper ca la următoarea să fie prezentă toată mass-media brașovene, a spus Alina Csiki, coordonatorul evenimentului. Cupa a fost cîștigată de Ion Aniței, de la Pro FM. Claudiu Ciobanu (Radio 21) și colegul său, Bogdan Rusu, au ocupat celelalte locuri pe podium, iar al patrulea finalist a fost Robert Henter (BV-24-FUN).
Risc aproape zero
Evenimentul a fost un fel de inaugurare pentru pista noastră, și sperăm ca vremea bună să continue să țină cu noi în această toamnă, spune Iulian Dragu, patronul și administratorul AMG Karting. Firma dispune de 12 carturi de tip monopost, dotate cu motoare Honda de 56 CP și capabile să ajungă la o viteză de 90 km/h. Pentru a preveni accidentele, circuitul a fost conceput în așa fel încît viteza maximă în linie dreaptă să fie de 50 km/h.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!