Peste o sută de oameni de afaceri la Gala de caritate Aici pentru tine
Publicitate
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
03.03.2017
Peste o sută de reprezentanți ai unor companii brașovene și din țară și-au anunțat participarea la Gala de caritate Aici pentru tine, care va avea loc în această seară, de la ora 18:00, la Casa Venus din Brașov. Gala va fi prezentată de Andreea Marin, ambasador UNICEF, iar atmosfera va fi întreținută de Trupa 6, Claudia Șuteu, Ioana Bozga, dar și de copiii de la Liceul de Muzică sau Clubul de Dans Dance with me Studio.
Evenimentul este în beneficiul copiilor din centrele de plasament, dar și al unui caz social deosebit, aflat în atenția Asociației Aici pentru tine. Asociația colectează fonduri pentru achiziționarea unui microbuz nou sau second-hand, pentru a putea organiza în continuare activități din ce în ce mai diverse pentru copiii din centrele de plasament. Este important să ajutăm împreună la integrarea în societate a acestor copii, iar pentru asta ne implicăm activ. De asemenea, o parte din fondurile obținute în cadrul Galei de caritate vor fi redirecționate pentru a sprijini un caz social. Este vorba despre Cara Maria, în vîrstă de 48 de ani, mamă a doi copii, care are nevoie urgentă de o operație și o proteză la picior. În cadrul Galei de caritate, cei prezenți vor avea ocazia de a face donații pentru susținerea acțiunilor asociației, și de asemenea vor putea participa la o licitație unică de tablouri semnată Dan Mălureanu, ce ilustrează și documentează autenticitatea unei tradiții strămoșești cunoscută sub numele de jocul urșilor.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit și de prietenii tăi!