Termenul limită pentru depunerea ofertelor de cumpărare a uzinei brașovene a fost amînat pentru 19 septembrie
Întrucît nu a primit oferte foarte serioase pentru cumpărarea uzinei Rulmentul, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit termenul de depunere a ofertelor. Programat inițial pentru 5 septembrie, termenul li-mită pentru găsirea unui investitor care să cumpere Rulmentul a fost amînat pentru 19 septembrie, iar firmele vor putea să intre în camera de date pentru a afla detalii despre uzină pînă în 9 septembrie. Președintele AVAS, Gabriel Zbîrcea, a anunțat, la Brașov, în urmă cu o lună, că sînt zece scrisori de intenție pentru Rulmentul, dar numai două firme au cumpărat caietul de sarcini. Știm că turcii și israelienii vor să cumpere uzina. Turcii de la Kombasan au cumpărat caietul de sarcini prin Rulmentul Bîrlad, dar noi nu vrem sub nici o formă ca uzina să ajungă în mîna lor. Toate fabricile cumpărate de turci o duc foarte rău, iar oamenii din uzină sînt speriați de o astfel de perspectivă. Turcii nu vor vedea acord social de la noi. Despre compania israeliană nu știm foarte multe, dar ne vom interesa și vom vedea cum negociem. Sperăm că pînă la termenul de 19 septembrie se vor depune mai multe oferte, pentru că investitorii au cerut prelungirea termenului, declarînd că nu au avut timp să depună toate docu-mentele, spune Gabriel Dachim, liderul de sindicat de la Rulmentul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!