În primele opt luni ale anului 2005 viața românilor s-a scumpit cu 800.000 de lei vechi. Veniturile au rămas însă cam aceleași, astfel că mulți oameni au fost nevoiți să reducă porțiile la mîncare. Federațiile sindicale avertizează Guvernul că un nou val de scumpiri îi va omorî de foame pe români.
Reduceri la rația
de mîncare
Din cauza scumpirilor sistematice la combustibili și utilități, milioane de români au ajuns să trăiască mult sub limita sărăciei. Peste trei milioane de pensionari, șomerii și 3,1 milioane de români care au salariul minim pe economie au fost nevoiți să reducă din porția zilnică de pîine, lapte și carne. La aceasta scumpire a vieții s-a ajuns din cauza majorărilor cumulate, începînd cu 1 ianuarie, la benzină, gaze și electricitate. Din octombrie, viața se va scumpi cu aproape un milion de lei pe lună, căci vor intra în turație maximă toate noile costuri energetice. Cum salariul minim și pensiile sînt, practic, înghețate, românii nu pot acoperi scumpirile de toamnă decît umblînd la banii prevăzuți pentru alimente și medicamente, a spus Petre Dandea, analist Cartel Alfa.
Muncim pentru
a supraviețui
Federațiile sindicale atrag atenția guvernanților că menținerea ritmului de scumpiri, fără a crește și veniturile, va aduce milioane de oameni în situația de a nu avea ce mînca. În 2005 nu mai puțin de 15 persoane au murit de inaniție, față de unul sau doi în anii precedenți. În prezent, peste 42% din veniturile românilor se duc pe facturile energetice, benzină și gaze, în timp ce 41 de procente din salarii se cheltuiesc pe alimente. Situația este îngrijorătoare avînd în vedere că, în țările din Uniunea Europeană, doar 15% din venituri se duc pe alimente și 35% pe utilități. Străinilor le rămîn astfel bani și de investiții, dar și pentru confortul propriu și concediu. Milioane de români însă muncesc doar pentru a supraviețui.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!