* Preotul Corneliu Gîrbacea i-a invitat din nou pe bătrînii din Răcădău să-și serbeze ziua de naștere împreună, la o petrecere de suflet
Încercăm să aducem o bucurie persoanelor vîrstnice care vin la biserică și au o stare de sănătate mai bună. În multe situații, aceste persoane sînt singure, văduve, cu destule suferințe. Nu-i au pe cei dragi aproape și n-au avut, poate, niciodată posibilitatea să-și serbeze ziua de naștere. Noi încercăm, într-un cadru mai festiv, dar spiritual, să facem posibil acest lucru.
Preot Corneliu Gîrbacea
La Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Răcădău a devenit deja o tradiție ca, din trei în trei luni, să fie sărbătoriți cei mai în vîrstă enoriași. Preotul paroh Corneliu Gîrbacea s-a gîndit ca, prin astfel de petreceri de suflet, să le mai însenineze existența bunicuților din cartier. În luna februarie, au fost sărbătoriți cei născuți în lunile ianuarie, februarie și martie. La jumătatea lui mai, a fost rîndul celor născuți în aprilie, mai și iunie. Ieri, la ora 12.00, 12 bătrîni ale căror zile de naștere au fost în lunile iulie și august sau vor fi în septembrie au pășit emoționați, îmbrăcați de sărbătoare, pragul bisericii. Unde-i aștepta o mare surpriză. Au ascultat slujba ținută în cinstea lor, apoi au primit cîte un cadou care le-a adus lacrimi în ochi: o floare și cîte două cărți de suflet care să le mîngîie ceasurile lungi de singurătate. Ziua s-a încheiat cu o petrecere la restaurantul Gustări din centrul orașului.
Mă descurc bine,
că m-am obișnuit
cu puțin
Elena Hamzea are 74 de ani. S-a născut pe 29 august, cînd creștinii prăznuiesc Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul. Uneori, am stat și m-am gîndit că nu degeaba a dat Dumnezeu să mă nasc în această zi. Mereu am fost cu dragoste de oameni și de biserică. Nu sînt o bigotă sau o fanatică, am studiat mult la viața mea, dar cred în Dumnezeu și, în cele mai cumplite situații, mă rog Lui. Și trebuie să se întîmple ceva, o minune, spune bătrîna. Este soția regretatului scriitor Adrian Hamzea, și a fost profesoară 20 de ani, pînă cînd boala a obligat-o să iasă la pensie. De șapte ani, de cînd a murit Adrian, sînt singură..., oftează bătrîna. Are o fată din prima căsătorie, care o mai ajută uneori, dar este plecată în Spania, așa că nu se văd prea des. Și nici cu nepoatele nu se prea întîlnește decît o dată, de două ori pe an. E un lucru deosebit ce a făcut preotul pentru noi. Ne cunoaștem încă de cînd nu era biserica aceasta. Un om înzestrat cu foarte multă credință și încredere în oameni, un adevărat părinte duhovnicesc, spune Elena Hamzea. N-a mai avut de mult o aniversare, nici nu mai știe de cînd. Am fost foarte săracă, pînă acum cîteva luni. Aveam o pensie de boală, de un milion trei sute, apoi a mai crescut. Acum, după recalculare, au făcut-o trei milioane două sute. Acuma mă descurc bine, că m-am obișnuit cu puțin, spune cu simplitate bătrîna.
N-am văzut așa ceva în toată viața mea
Fiecare bătrîn are povestea lui, din care s-ar putea scrie o carte întreagă. Au în comun bolile, bătrînețea, singurătatea, liniștea cu care se uită în urmă, calmul cu care vorbesc despre pensioarele de trei milioane cu care ne descurcăm, că ne întindem cît ne e plapuma și un optimism bătrînesc că o să mă ia și pe mine Dumnezeu, și ne întîlnim acolo sus, cu toții. Sau amintirile din război, amintiri triste. Aveam șaisprezece ani cînd m-a prins bombardamentul, atunci, cînd au venit americanii. În Brașov, pe Calea Victoriei, în prima zi de Paști, la ora zece. În loc să stau în casă, m-am speriat și am fugit afară. M-a prins suflul unei explozii, și n-am mai știut de mine. M-am trezit la spital, șase săptămîni n-am mai văzut nimic, nici o geană de lumină, își aduce aminte Elena Găgean (foto sus). Acum are 74 de ani. Are un băiat, profesor de matematică. M-a adus aici, la garsonieră, mă ajută, nimic de zis, dar tot singură sînt. M-am alăturat bisericii, oamenilor de aici, spune femeia, cu lacrimi în ochi. De aceea mi-au dat lacrimile, că n-am mai văzut așa ceva în toată viața mea, se scuză ea, și strînge la piept garoafa și micul cadou spiritual, cele două cărți ortodoxe.
Dumnezeu i-a dat har
Elena Gîrbacea, mama părintelui Gîrbacea, este cea mai în vîrstă dintre sărbătoriți. S-a născut la 25 iulie, acum 86 de ani. În urmă cu 19 ani, i-a murit soțul, într-o zi de septembrie. De la cei trei copii, două fete și un băiat, are patru nepoți. Și o strănepoată, pe care o vede de cîte ori poate, că nu prea-i place la Brașov. Mica-mare îmi spune, se amuză bătrîna (foto stînga). E ardeleancă din Moeciu de Sus și, pe obrazul ei, vîntul de munte, soarele și greutățile vieții au săpat urme adînci. Eu am fost gospodină toată viața, n-am avut servici. Mi-am văzut de bărbat și de copii. Am muncit în aer liber, am avut vite, oi, pe vremea lui Ceaușescu dădeam în tot anul unul-doi tăurași, și luam porumb, îmi spune bătrîna. Îmi vorbește apoi despre preot, fiul ei. Dumnezeu a vrut așa, să fie preot. Dumnezeu i-a dat har, spune bătrîna. Care își amintește că, atunci cînd era însărcinată, i-a apărut în vis Maica Domnului care i-a spus: Nu prăpădi copilul, că are să fie băiat. De atunci era ursit, de cînd am rămas grea, trage concluzia bătrîna.
Așezămîntul filantropic
Părintele paroh Corneliu Gîrbacea de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din parohia ortodoxă Valea Cetății a încercat, imediat după Revoluție, să înființeze o fundație umanitară ortodoxă. Abia anul trecut a reușit să depășească toate formalitățile birocratice, iar fundația a căpătat și statut juridic. Cel mai îndrăzneț proiect al Fundației Sf. Constantin și Elena este un așezămînt religios-filantropic, destinat persoanelor fără adăpost, cu venituri foarte mici sau cu handicap. Complexul urmează să cuprindă o biserică și două corpuri de clădire, în care vor fi amenajate camere de locuit, o cantină socială, un centru pentru servicii medico-sociale, o sală pentru tradiționala milostenie de după slujba de priveghi, cîteva ateliere de servicii funerare și un magazin de obiecte funerare. În acest moment, proiectul așteaptă aprobarea pentru obținerea unui teren, în concesiune, pe care să fie construit complexul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!