Jos pumnul din casă
* Femeile agresate vor putea obține ordin de restricție pentru soții bătăuși * O nouă lege pune 500 de metri între victimă și atacator
Bărbații care își maltratează soțiile nu se vor mai putea apropia de ele la o distanță mai mică de 500 de metri. Un proiect legislativ aflat în discuție la Agenția Națională pentru Protecția Familiei le dă dreptul victimelor să ceară și să obțină ordin de restricție pentru agresori. Măsurile, atît de obișnuite în Occident, dar o noutate absolută pentru România, au devenit absolut necesare în condițiile în care violența domestică a ajuns o practică uzuală în România. Statisticile arată că unul din trei bărbați își lovește nevasta și unul din cinci își agresează și copiii.
Pumnul din casă
Numai în acest an au fost raportate deja 10.000 de cazuri de violență domestică. Lunar, la spitale ajung sute de femei care au fost bătute de soți. Unele sînt atît de obișnuite cu violența bărbaților lor, încît nici nu se mai duc la Urgențe pentru a primi îngrijiri medicale. Îngrijorător este însă faptul că peste 50% din femeile abuzate refuză să-și dea soții pe mîna Poliției. Unele acceptă calvarul de dragul copiilor, altele pentru că nu se pot întreține singure, iar altele pur și simplu din rușine. Fără o reclamație, oamenii legii au mîinile legate și nu pot face nimic împotriva agresorilor. Chiar și dacă femeile depun plîngere, cînd numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 20, ele trebuie să se judece în instanță cu bărbații lor. Multe dintre ele sînt convinse chiar de agresor să renunțe și își retrag plîngerea înainte ca urmărirea penală să se finalizeze.
Soluții pentru doi
O lege care să le protejeze pe victime împotriva abuzurilor era necesară și îndelung așteptată. Vrem să introducem, prin lege, ordinul de restricție a agresorului de a se apropia de victima sa. Trebuie ca acesta să fie luat de lîngă victimă înainte de a se începe urmărirea penală. Prin Agenția Națională pentru Protecția Familiei vom iniția un proiect în colaborare cu Ministerul Justiției, a spus Maria Muga, secretar de stat, coordonator al activității de asistență socială și politici pentru familie. Pentru ca proiectul să devină realitate trebuie modificate însă și alte legi și trebuie găsită o finanțare adecvată. Asta deoarece nu numai victimele au nevoie de adăposturi, ci și agresorii. O dată scos din casă, soțul violent trebuie cazat undeva. O soluție ar putea fi internarea bărbaților bătăuși în centre medicale pentru a fi evaluați psihologic și pentru a primi tratament.
Mutilată din gelozie
Cel mai recent și mai grav caz de violență domestică din Brașov este cel al unei tinere de 25 de ani. Carmen Imecs a ajuns joi seara la spital desfigurată și plină de vînătăi, după ce a fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Motivul a fost gelozia excesivă a bărbatului care și-a lovit soția cu pumnii și cu picioarele pînă cînd aceasta a leșinat. Tînăra se află și acum în spital, unde trăiește cu groaza că agresorul ar putea veni s-o viziteze. Carmen e hotărîtă să divorțeze și, împreună cu băiețelul lor de doar 3 ani anișori, să se mute la mama ei. Se teme însă că bărbatul n-o va lăsa în pace.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!