* Americanii de la Peace Corps au depus ieri jurămîntul la Brașov
Un nou grup de voluntari ai agenției guvernamentale americane Peace Corps pentru România a depus ieri jurămîntul la Centrul Cultural Reduta, din Brașov. Azi sînt voluntar, au spus ei, în cor, în limba română. Tinerii americani au făcut, pînă acum, 10 săptămîni de pregătire, timp în care s-au adaptat la cultura și obiceiurile din România. Americanii au fost cazați la familii din orașele Rîșnov, Codlea, Zărnești și Săcele și au învățat limba română cu profesori locali. Ieri, la depunerea jurămîntului, americanii le-au mulțumit pentru ospitalitate familiilor brașovene, de care se vor despărți pentru a-și îndeplini misiunea, în următorii ani, în toate zonele țării. Este al doilea an în care Brașovul este centru de pregătire pentru voluntarii Peace Corps. Aventura românească înseamnă pentru ei doi ani petrecuți departe de familii și prieteni, timp în care vor lucra ca profesori de engleză în învățămîntul primar și gimnazial, sau vor activa în organizații românești din domenii precum dezvoltarea instituțională, protecția mediului și dezvoltare economică. Ceremonia de depunere a jurămîntului a fost condusă de însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Mark Taplin, și de directorul Peace Corps România, James Ekstrom. Agenția Peace Corps a luat naștere în 1961 și are ca scop promovarea în lume a păcii și prieteniei, prin intermediul voluntarilor americani. Primul grup de voluntari Peace Corps a venit în România în 1991. De atunci, mai mult de 800 de americani au lucrat ca voluntari în țara noastră.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!