Săcele, dincolo de statistici

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: ME, 03.08.2005

Agenda Municipiului Săcele

În anul 2002, arhitectul Dan Median împreună cu firma de arhitectură ,,S.C. MEDIAN s.r.l.“ a întreprins o vastă documentare asupra arhitecturii tradiţionale din cele patru foste sate săcelene (Satulung, Cernatu, Turcheş şi Baciu) care formează astăzi municipiul Săcele; acţiunea a fost dedicată memoriei bunicului său Gheorghe Median. Documentarea, realizată cu profesionalism, constă într-un număr impresionant de relevee, fişe de monument, fotografii şi filme pe format digital, care relevă faptul ca municipiul Săcele păstrează un patrimoniu arhitectural de mare valoare istorică, dar care, din păcate, nu este păstrat pe măsura acestei valori.
Expoziţia deschisă la Muzeul de Etnografie Braşov reprezintă o selecţie de relevee şi fotografii ale unor monumente reprezentative pentru ceea ce are mai valoros şi specific arhitectura din Săcele, pentru a le aduce la cunoştinţa publicului larg, a locuitorilor şi a autorităţilor locale din Săcele. În expoziţie monumentele au fost selectate şi prezentate în secţiunile: 1.Biserici ortodoxe (5 biserici din sec. al XVIII-ea şi începutul sec. a XIX-lea); 2.Case (din lemn, din zid, cu pridvor central, cu pridvor din lemn); 3. Frontoane de case; 4. Porţi (din lemn şi din zid); 5. Troiţe; 6. Detalii de arhitectură.
Cele şapte sate săcelene
În sud-estul Ţării Bîrsei, aproape de Braşov, la contactul dintre munte şi şes există un grup de şapte sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung (actualul municipiu Săcele), Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni. Locuitorii celor şapte sate, români şi ceangăi, trăind împreună pe acelaşi teritoriu şi manifestînd caracteristici apropiate la diverse paliere ale existenţei au dobîndit conştiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate, considerîndu-se „săceleni“. Relieful variat, incluzînd versantul nordic al Munţilor Bîrsei şi Ciucaşului cu păduri, păşuni, fîneţe şi partea sudică a Ţării Bîrsei cu teren arabil, a determinat dezvoltarea creşterii animalelor, a agriculturii şi a meşteşugurilor de prelucrare a lemnului, iar apropierea de oraşul Braşov a favorizat practicarea cărăuşitului. Ceangăii au fost în primul rînd agricultori, meşteşugari şi meseriaşi (zidari, dulgheri, rotari, tîmplari, fierari, croitori, cizmari), iar românii s-au specializat în creşterea intensivă a oilor, în varianta sa cea mai evoluată, păstoritul transhumant, în prelucrarea şi valorificarea lînii şi a laptelui precum şi în cărăuşit.
Cele şapte sate săcelene au reprezentat o puternică zonă pastorală de tip transhumant, cu o perioada de mare avînt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Lipsa terenurilor arabile întinse i-a obligat pe oamenii de aici să se ocupe de oierit adoptînd fenomenul cel mai amplu.
Mocanii săceleni păşteau oile din primăvară pînă în toamnă pe păşunile alpine de pe versantele transilvănene, muntene şi moldovene ale Carpaţilor şi le iernau de toamna pînă primăvara în Bărăgan şi bălţile Dunării.
Mişcarea periodică în spaţiul pastoral era determinată de o succesiune calendaristică riguroasă, antrenînd mulţi mocani atît la stînă cît şi în preocuparea de a valorifica materiile prime specifice: laptele şi produsele derivate, lîna şi pieile, vecinatatea Braşovului fiind semnificativă în posibilităţile de comercializare a acestor produse.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: