* Social-democratul Nicolae Țucunel e nemulțumit de
sistematizarea circulației gîndită de Primărie în zona Bartolomeu * Primăria are însă deja în vedere construirea unui al doilea pasaj peste calea ferată, în zona intersecției cu Strada Lungă
Reparațiile străzilor și lucrările de fluidizare a circulației în Brașov sînt privite cu rezervă de reprezentanții PSD. Ei consideră că deschiderea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată din Bartolomeu are un beneficiu indiscutabil prin faptul că leagă partea de nord a orașului cu centrul, însă creează și inconveniente. Nicolae Țucunel (foto), președintele organizației municipale a PSD, susține că în zona intersecției Străzii de Mijloc cu Strada Stadionului sînt frecvente ambuteiajele și se circulă foarte greu, deoarece șoferii care vor să iasă din oraș au de așteptat la două semafoare amplasate la o distanță mică unul față de celălalt. Cînd circulația se desfășura pe Strada Lungă în ambele sensuri, șoferii care doreau să iasă din oraș trebuiau să aștepte la un semafor după care aveau calea liberă. Acum ei au de trecut două intersecții apropiate și se creează cozi. Apoi, autoturismele care așteaptă la barieră le încurcă pe cele care circulă în celelalte direcții, susține șeful municipal al PSD.
Țucunel vrea
două sensuri
pe Strada Lungă
Țucunel afirmă că introducerea sensului unic pe Strada Lungă nu rezolvă o problemă de trafic, în schimb aglomerează străzile de Mijloc și Cuza Vodă, precum și străduțele învecinate. El mai spune că, din cauza introducerii sensurilor unice în zonă, mulți brașoveni sînt nevoiți să ocolească foarte mult pentru a ajunge la serviciu sau acasă. Țucunel crede că municipalitatea ar trebui să redeschidă Strada Lungă traficului pe ambele sensuri. Ar trebui ca municipalitatea să reanalizeze felul în care se desfășoară traficul în zona respectivă și, dacă s-a greșit, să se revină asupra deciziei. Strada Lungă poate asigura mai bine decît Strada de Mijloc circulația spre ieșirile din oraș, mai spune Țucunel. La rîndul său, Mihai David, membru în Biroul Executiv Municipal al PSD, crede că trecerea la nivel cu calea ferată nu rezolvă cu adevărat problema traficului spre și dinspre Bartolomeu, fiind necesară construirea unui pasaj suprateran.
Soluția:
încă un pasaj
Primarul George Scripcaru îi răspunde reprezentantului PSD și explică faptul că Primăria are deja în vedere construirea unui al doilea pasaj peste calea ferată, în zona intersecției cu Strada Lungă. Deja se fac acolo demolări, la Gara Bartolomeu. Pasajul va prelua traficul din zona Romradiatoare. Pe unul dintre pasaje se va intra în Bartolomeu, iar pe celălalt se va ieși, astfel încît să se fluidizeze traficul din zonă. De asemenea, în următorii ani luăm în considerare construirea unui pasaj suprateran, pentru care am cerut deja documentații, spune Scripcaru.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!