Un meșotist, laureat la Olimpiada Internațională de Chimie
Dimensiune font:
Autor: (M.C.) ,
29.07.2005
O medalie de argint și trei de bronz, acesta este bilanțul lotului olimpic al României la cea de-a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată în perioada 16 - 25 iulie, la Taipei (Taiwan). Iar cea mai bună performanță a lotului țării noastre a fost realizată de un brașovean. Răzvan Costin Cioc, elev la Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, a cîștigat medalia de argint. Patricia Alexandra Tcaciuc - Colegiul Național Tudor Vianu București -, Irina Maria Chiriac - Liceul Internațional de Informatică București - și Maria Casandra Panea - Colegiul Național Emanoil Gojdu Oradea - au obținut medaliile de bronz. La ediția din acest an au participat 225 de concurenți din 59 de țări. Performanța olimpicului brașovean este o mîndrie pentru Colegiul Național Dr. I. Meșotă. Viorel Răducanu, directorul liceului, a menționat că realizarea lui Răzvan Costin Cioc este cu atît mai importantă cu cît el a fost mezinul lotului. În toamnă, elevul va trece în clasa a XI-a, în timp ce colegii săi de lot au absolvit în această vară cursurile liceale. Brașoveanul a fost pregătit la chimie de profesoara Eugenia Popa.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!