* Ministrul Sănătății promite că de anul viitor sistemul sanitar va fi fără datorii și va funcționa foarte bine * Între timp, farmaciile sînt în criză, iar spitalele funcționează la cota de avarie
Farmaciile sînt în criză, spitalele se tîrăsc de la o zi la alta, funcționînd la cota de avarie, iar bolnavii, sătui de promisiuni, au ajuns la limita răbdării. Pentru angajații din sistem, majorările salariale și tichetele de masă au rămas simple promisiuni electorale. Asta este, în acest moment, starea sănătății în România. Mircea Cinteză, ministrul Sănătății, aflat la un pas de a fi demis, spune însă că, dacă va fi lăsat să continue reforma, într-un an sistemul sanitar românesc va deveni unul european, fără datorii. Pentru dezastrul în care se află sănătatea, Cinteză dă vina pe fosta guvernare PSD. În raportul pe care l-a prezentat ieri, după șase luni de guvernare, ministrul a explicat că foștii demnitari au lăsat sistemul sanitar cu datorii de 11.652,2 de miliarde de lei vechi, că și-au asumat angajamente de plată de 6.899,6 miliarde de lei vechi, bani pe care nu i-a prevăzut în bugetul pe 2005.
Reformă
la compensate
În raportul lui Mircea Cinteză se arată că între 2000 și 2004 cheltuielile pentru medicamente compensate și gratuite a crescut de patru ori însă tot mai puțini pacineți au beneficiat de tratament. Asta pentru că au fost compensate produse foarte scumpe cînd pe piață existau și unele mai ieftine cu același efecte. În cele șase luni de cînd se află la conducerea Ministerului Sănătății, Cinteză a decis să reformeze sistemul de compensate și gratuite. A fost introdus un preț de referință, iar listele de medicamente au fost restrînse, multe produse scumpe fiind scoase de la compensare. Prin noul sistem se compensează integral produsele ieftine, iar pacienții care vor un medicament scump cu aceleași efecte ca cel aflat pe listă plătesc o diferență. S-a reușit astfel o economie importantă la cheltuielile cu medicamentele compensate și gratuite, însă pe spinarea bolnavilor care sînt nevoiți să scoată bani mai mulți din buzunare. Deși Ministerul Sănătății spune că reforma va avea efecte pozitive în cîteva luni, farmaciile sînt în cea mai gravă criză din ultimii ani. În iunie, timp de mai bine de o săptămînă, și din nou începînd din această săptămînă, nici o farmacie brașoveană nu mai eliberează medicamente compensate și gratuite.
S-au achitat
datoriile spitalelor
În același raport se arată că, la începutul lui 2005, spitalele erau îngropate în datorii, primeau materiale de proastă calitate, iar pacienții erau nevoiți să-și cumpere medicamentele, deși erau internați în spital. Ministerul a reușit în final să plătească o parte din datoriile de 4.000 de miliarde și să ajungă la o înțelegere cu furnizorii. Acum două luni, spitalele au fost la un pas de colaps după ce, din cauza datoriilor, furnizorii au refuzat să le mai aprovizioneze cu materiale sanitare și medicamente. Chiar dacă situația este deocamdată sub control, bugetul pe 2005 le permite unităților spitalicești să funcționeze la cota de avarie și în nici un caz să facă investiții. Mircea Cinteză anunță controale drastice asupra modului în care sînt utilizate fondurile. El acuză spitalele că au folosit proceduri medicale foarte scumpe deși pacientul putea fi tratat foarte bine și cu unele medote mai ieftine. Ministerul Sănătății promite că toate spitalele din țară vor începe anul 2006 fără nici o datorie și vor avea un buget care să le acopere necesarul.
17.000 miliarde
de lei în plus pentru sănătate
Mircea Cinteză promite că sistemul sanitar se va redresa după reformă. Ministrul Sănătății afirmă că s-a găsit pentru 2005 o finanțare suplimentară de 9.000 de miliarde de lei vechi care va acoperi o parte din deficitul din acest an. Forurile de la București au explicat că, pe lîngă acești bani, au mai găsit fonduri și pentru plata integrală a celor 8.000 de miliarde de lei vechi care reprezintă datoria spitalelor și farmaciilor. Mircea Cinteză promite că, dacă va fi lăsat să-și facă treaba, din 2006 sistemul nu va mai avea datorii și va funcționa mult mai bine. Pentru a evita acumularea de noi creanțe, sistemul de licitații pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare a fost și el refăcut. S-au impus standarde de calitate, au fost eliminate firmele care ofereau produse necorespunzătoare, iar pentru împiedicarea fraudelor orice licitație mai mare de 25.000 de euro are nevoie de aprobare de la minister.
Medicii își pot cumpăra cabinetele
O alte măsură așteptată de ani de zile a fost luată în sfîrșit de ministerul condus de Cinteză: medicii își pot cumpăra cabinetele în care lucrează. În acest mod, crede ministerul, specialiștii vor avea și interes să investească în aparatură și utilități, iar calitatea actului medical va crește. Pînă acum, medicii aveau doar drept de folosință și nu aveau siguranța că în anul următor își vor putea păstra locațiile în care profesau. O altă problemă spinoasă a fost întotdeauna modul de funcționare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De aceea, Cinteză intenționează ca, în următoarea perioadă, să reformeze CNAS. Aceasta va avea autonomie și va colecta independent cotizațiile la sănătate care vor fi folosite exclusiv pentru sistemul sanitar, alături de celelalte fonduri publice primite suplimentar.
În ianuarie am primit în grijă un pacient - sistemul sanitar - aflat într-un stadiu foarte grav al bolii. Era în stare avansată de slăbiciune, organele vitale funcționau foarte prost și trebuia să suporte hemoragiile de fonduri produse în anii precedenți. După șase luni de terapie intensivă am reușit, recent, să scoatem sănătatea din această stare. Abia de acum începem să-i administrăm reformele care vor însănătoși acest organism. Într-un an vom avea un sistem sanitar gata de integrare în Uniunea Europeană.
Mircea Cinteză,
ministrul Sănătății
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!