* Arheologii brașoveni
au descoperit a cincea
poartă de intrare în Cetate
Cetatea medievală a Brașovului a avut o intrare secretă. Cel puțin așa cred istoricii, după ultima descoperire arheologică făcută lîngă zidul istoric de sub Tîmpa. Este o poartă boltită, suficient de mare ca să permită trecerea căruțelor, deasupra căreia se afla un turn de apărare. Intrarea în Cetate descoperită de arheologi nu se regăsește în nici un document istoric. E o poartă a cărei memorie s-a pierdut în timp, crede Stelian Coșuleț (foto medalion), șef de secție la Muzeul Județean de Istorie Brașov, cel care coordonează lucrările de cercetare arheologică împreună cu colegul său, Ionel Bauman.
Surpriză arheologică
Descoperirea unei noi intrări în Cetate este o mare surpriză pentru arheologi. Stelian Coșuleț spune că intrarea este practicată într-unul din turnurile zidului cetății. Dimensiunea turnului este de 25 de metri pătrați, iar în interior, de 16 metri pătrați. Prin acest zid s-a practicat o intrare. Se mai păstrează bolta intrării, deasupra căreia se afla o încăpere tencuită din care se asigura supravegherea zonei. Intrarea a fost folosită un timp, după care a fost zidită, explică arheologul. O întrebare care nu-și găsește răspuns, cel puțin deocamdată, este cum se face că nici un document nu pomenește despre această intrare în Cetate. Memoria acestei porți s-a pierdut, atît în documentele scrise, cît și în planuri, hărți sau stampe. Nu putem avea o explicație. Această poartă deschidea un drum ce venea dinspre Tîmpa. Ea nu are caracterul amplu al celorlalte intrări în oraș cu incinte, cu barbacane, cu mai multe turnuri. Este o poartă simplă practicată într-un turn. Dar, indubitabil, este cea de-a cincea poartă de intrare în oraș, spune Stelian Coșuleț.
Abandonată la începutul veacului
al XVIII-lea
Istoricul spune că drumul deschis de această poartă era cam cu 5 metri sub nivelul actual. Prin poartă putea trece o căruță. Strada deschisă prin această poartă boltită, de dimensiunile unei intrări într-o casă medievală, ducea către strada Castelului de azi. De acolo, pe Apollonia Hirscher, se putea ajunge în centrul orașului. Lărgimea porții de 2 metri și înălțimea ei de 3 metri sînt comparabile cu intrarea centrală de la Casa Negustorilor, susține Coșuleț. Construcția porții și a turnului poate fi datată undeva între sfîrșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului a XV-lea. Deocamdată n-am făcut analize minuțioase de datare. În funcție de analiza materialelor recoltate din săpături, vom putea stabili acest lucru. În documentele din secolul al XVIII-lea nu se menționează decît turnul. Acest fapt ne face să credem că în jurul anului 1735, poarta era deja zidită, susține istoricul.
Vase de ceramică și obiecte de metal
Săpăturile arheologice de la zidul de sub Tîmpa au scos la iveală cîteva materiale arheologice care constau în vase de ceramică smălțuită cu verde, brun și alb, de diferite forme, dar și cîteva obiecte de metal. A fost descoperită o mare cantitate de materiale de construcție - cuie, scoabe, cărămizi de forme și dimensiuni diferite, olane. Va dura pînă cînd vom prelucra ceramica. Ne propunem să cercetăm arhivele, poate vom găsi niște date în legătură cu ceea ce am descoperit. Îi vom prezenta arhitectului restaurator raportul nostru, alături de cîteva propuneri pentru încadrarea turnurilor în lucrările generale de restaurare a zonei. Ceea ce s-a descoperit merită conservat și pus în evidență. Drumul deschis de poartă nu mai există, fiind ocupat de proprietăți particulare. Totuși, se pot găsi modalități ca poarta să fie pusă în valoare ca atare, crede Coșuleț.
A cincea poartă
a Cetății
Poarta descoperită reprezintă a cincea intrare în cetatea medievală a Brașovului. Către latura nord-vestică existau trei porți. Una era poarta străzii Negre (actuala stradă Nicolae Bălcescu) și era plasată în zona terenului de sport al Colegiului Unirea de azi. Cea de-a doua era poarta străzii Porții, chiar la intrarea pe str. Republicii de astăzi, în dreptul clăririi Modarom. Era numită și Porta Moldavica, pentru că deschidea legătura cu pasul Oituz spre Moldova. A treia poartă, pe aceeași latură a Cetății, se afla în capătul străzii Mănăstirii, devenită ulterior strada Vămii, actualmente strada Mureșenilor. Se mai numea Porta Valahica, pentru că drumul ducea prin pasul Bran-Rucă, spre Țara Românească. Toate aceste porți au fost demolate pe măsură de orașul s-a extins. În partea opusă, către Șchei, se afla Poarta Ecaterinei, din care astăzi se păstrează doar turnul.
Șanț de apărare adînc de 3 metri
Cercetările arheologice premergătoare lucrărilor de restaurare a zidului istoric, proiect al Consiliului Județean, au început în 2003 și au scos la iveală lucruri interesante. O secțiune din apropierea Bastionului Țesătorilor relevă atît lățimea, cît și adîncimea șanțului de apărare al Cetății, cît și tehnica în care a fost construit. Exista un zid de incintă medieval, o bermă, adică o zonă cu pămînt bătătorit, în imediata apropiere a incintei pe care apărătorii cetății făceau rondul. Urma șanțul de apărare propriu-zis. În zona dealului Tîmpei, șanțul era susținut de un parapet din piatră de carieră, ușor fasonată, legată cu mortar de mai slabă calitate decît la zidul de incintă. Zidul avea cam 11 metri înălțime. De la nivelul de călcare medieval, mai jos cu 2 metri decît cel actual, șanțul cobora pînă la aproximativ 3 metri adîncime, explică Stelian Coșuleț. Între Bastionul Țesătorilor și Bastionul Frînghierilor existau patru turnuri de apărare. Trei dintre ele rectangulare, iar unul cu formă semicirculară, ceea ce pentru istoricii brașoveni reprezintă o noutate absolută.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!