* Tot astăzi, de Înălțare, este și Ispasul și Paștele Cailor
Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi, la 40 de zile după Învierea Domnului, un alt important moment creștinesc - Înălțarea la cer a Mîntuitorului, ultimul act al existenței Sale pămîntești. De Sărbătoarea Înălțării Mîntuitorului oamenii se salută cu Hristos s-a înălțat!.
Tot în această zi a Înălțării, sînt cinstiți creștinește și eroii căzuți de-a lungul vremii pentru dăinuirea bisericii și a neamului, căci jertfa lor este următoare jertfei de Sine a lui Hristos.
Sărbătoriți cu o zi
mai devreme
Ieri, la Brașov, cu o zi mai devreme, eroii căzuți la datorie pe fronturile din cele două războaie mondiale au fost omagiați de către Asociația Națională a Veteranilor de Război și Asociația Națională Cultul Eroilor. Foștii combatanți, văduvele eroilor căzuți sau urmașii acestora s-au adunat în fața monumentului din Cimitirul Municipal unde a avut loc un ceremonial militar-religios susținut de preotul militar Bogdan Oancea de la Brigada 2 Vînători de Munte Sarmizegetusa. Intenția noastră a fost să organizăm o mică manifestare și de aceea nu am invitat personalitățile din conducerea județului și orașului. Am vrut să ne plîngem eroii în liniște, mai ales că lunar dispar dintre noi peste 100 de persoane. În 1990 eram în Brașov peste 14.000 de veterani, din care azi au mai rămas puțin peste 8.100, a spus președintele filialei Brașov a ANVR, generalul de brigadă (R) Oituz Dumitrescu.
De Ispas se fac pomeni
Ziua Înălțării se mai numește și Ispasul, fiind una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Este dedicată personajului mitic cu același nume care, în tradiția populară românească, ar fi asistat la Înălțarea Domnului. Ispasul, ca personaj, este văzut de popor ca un om vesel și, de aceea, credincioșii caută și ei să fie veseli în această zi. De Ispas, românii fac pomeni pentru morți, împărțind mai ales pîine caldă, brînză, ceapă verde și rachiu. Casele și mormintele sînt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean. În unele locuri, de Ispas se taie mieii și se înseamnă vitele cu vopsea pe blană și cu crestături pe urechi.
Paștele Cailor
Tot astăzi este și Paștele Cailor sau Joia iepelor. Conform unei legende populare, la nașterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blînzi și liniștiți, dar caii și-au cam dat în petic. Atunci, Maica Domnului i-ar fi blestemat să nu fie sătui decît în ziua de Ispas sau Înălțare, adică în joia din săptămîna a șasea de după Paști, căreia i s-a spus și Paștele Cailor. Cu timpul, expresia la Paștele Cailor a ajuns să însemne nu mai tîrziu sau altă dată, ci nicicînd, echivalentă cu la Sfîntu Așteaptă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!