Ziua iubirii fără de preţ

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Ioana BADEA, 30.05.2005

* Aproape 500 de puşti au luat cu asalt sîmbătă curtea centrului de plasament „Micul Prinţ“ pentru a se distra la sărbătoarea lor, a copiilor adoptaţi
* Alături de ei au cîntat şi au dansat şi micuţii din centrele de plasament

Sîmbătă dimineaţă, curtea centrului de plasament „Micul Prinţ“ s-a umplut din nou de copii. Aproape 500. Unii mascaţi, alţii în haine de gală. Dar pe chipul fiecăruia se putea citi acelaşi lucru. Bucuria reîntîlnirii. „Mihai, ce faci?“. „Andreea, ce mare ai crescut!“. „Salut Ionuţ, ce mă bucur că ai venit şi tu!“ Vocile vesele ale copiilor răsunau din toate colţurile curţii, într-un vacarm al bucuriei ce creştea de la un minut la altul, pe măsură ce alţi copii ajungeau la petrecere. La petrecerea lor, a copiilor adoptaţi.
„Am venit să petrec cu ceilalţi copii adoptaţi“
„Serbarea copilului adoptat“ fusese programată să înceapă la ora 10. Însă cei mai mulţi dintre invitaţi, unii care abia au învăţat să păşească, alţii la vîrsta primului buletin, au luat cu asalt curtea leagănului încă de la primele ore ale dimineţii. Treceau repede de poartă, acolo unde pe fiecare îl aştepta un mic cadou, şi se pierdeau în mulţime, chiuind de fericire cînd îşi întîlneau prietenii pe care şi i-au făcut, de-a lungul celor cinci ediţii, la serbare. „Am venit să petrec cu ceilalţi copii adoptaţi şi să mă întîlnesc cu prietenul meu George. Nu l-am văzut încă, probabil că e pe drum“, explică Alin, un puşti blond şi mucalit. A cărui faţă s-a luminat brusc cînd pe poarta „Micului Prinţ“ a intrat un băieţel firav, îmbrăcat la patru ace. Era prietenul lui, în întîmpinarea căruia a plecat fugind. Apoi au pornit amîndoi de mînă spre scenă, lăsîndu-şi părinţii să primească darul de bun venit. Ei şi-l luaseră: erau din nou împreună.
Şi-a cunoscut fraţii la serbare
Pentru Monica, „Serbarea copilului adoptat“ înseamnă o dublă bucurie. O dată, pentru că se reîntîlneşte cu vechi prieteni. Iar a doua oară, că poate să-şi vadă din nou frăţiorii mai mici. De care soarta vitregă a despărţit-o. „Eu aveam patru ani cînd mama şi cu tata au venit la casa de copii din Codlea şi m-au luat acasă, să fiu copilul lor. Atunci nu ştiam că mai am doi fraţi, pe care mama nu i-a dat la casa de copii. Cînd am venit prima oară la «Serbarea copilului adoptat», am aflat că şi sora şi fratele meu au fost daţi spre adopţie şi că au fost înfiaţi de o altă familie. La început, m-am supărat pe mama şi pe tata că nu i-au luat şi pe frăţiorii mei, apoi am înţeles că nu s-a putut. Oricum, sînt fericită că ştiu că pot să-i văd aici, la serbare, în fiecare an“, spune Monica.
„Era firavă şi nu vorbea“
Mama fetiţei nu va uita niciodată momentul în care a întîlnit-o pe cea care urma să-i devină fiică. Aşteptase mult această clipă, iar apariţia Monicăi a însemnat totul. „Atunci nu aveam copii şi simţeam că mi-e casa goală, aveam prieteni pe care îi invidiam şi cînd aveau necazuri cu copiii lor. N-am să uit niciodată ziua în care am văzut-o prima oară pe Monica. Era aşa de firavă şi nu vorbea prea bine. A reuşit însă să spună că la ea au venit mami şi tati. Asta a însemnat mult atunci“, povesteşte mama Monicăi.
„Îmi doresc o surioară“
Monica are o familie în care nimic nu-i lipseşte, ia note mari la şcoală, iubeşte matematica şi ştie dintotdeauna că este un copil adoptat, ceea ce nu o deranjează deloc. Pare că n-ar mai avea ce să-şi dorească, dar Monica are visul ei pe care îl împărtăşeşte fericită celor care o întreabă. „Vreau să am o surioară. Mami să ia o fetiţă. Ştiu că dragostea părinţilor se va împărţi, dragostea mea se va împărţi, dar noi avem un suflet mare şi ne putem iubi. O să-i iubesc în continuare pe cei doi fraţi naturali ai mei, dar vreau şi o surioară acasă“, spune hotărîtă Monica. Iar visul fetei se va împlini poate pentru că familia ei a început procedurile pentru adoptarea unui al doilea copil.
Prima oară la serbare
Pentru Filip şi Anemona, emoţiile erau sîmbătă uriaşe. Şi asta pentru că se aflau pentru prima dată la petrecerea copiilor adoptaţi împreună cu Vlăduţ, pruncul care le-a schimbat complet viaţa în ultimele şase luni. Pentru prima dată la o sărbătoare cu cei care înaintea lor sau după ei au luat decizia de a oferi o familie unui prichindel din casa de copii. „Mă bucur că sînt aici şi sînt impresionată de numărul mare de familii prezente. Cînd Vlăduţ, copilul nostru, va fi mai mare şi va înţelege, o să-i spunem că este un copil adoptat pentru că e dreptul lui să ştie adevărul. Să înţeagă că aceasta e sărbătoarea copilului adoptat. Mi-aduc şi acum aminte cum a fost cînd l-am adus acasă. Mi l-am dorit foarte mult. Din cauza unor probleme medicale eu nu mai pot avea copii. Iar de cînd Vlăduţ e acasă, viaţa noastră s-a schimbat, a umplut totul cu bucurie“, spune Anemona.
„Preferam să fi fost noi pe scenă“
Pentru micuţii prezenţi la serbare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a organizat mai multe spectacole şi concursuri. Întreceri de triciclete, desene pe asfalt, concursuri de puzzle şi de lego. Şi un spectacol pe scenă. Prezenţa micilor artişti pe scenă nu a rămas nerăsplătită cu aplauze, deşi nu foarte furtunoase. „Vin la serbare de la prima sa ediţie. Îmi place, că mă întîlnesc cu prietenii pe care mi i-am făcut de-a lungul timpului şi că particip la concursuri. Îmi place că îl aduc pe clovnul ăsta care ne pictează feţele în fel şi chip. Nu-mi place însă că în loc să ne lase pe noi, copiii adoptaţi, să facem spectacolul pe scenă, aduc tot felul de invitaţi. Ce, noi nu putem dansa sau cînta? Şi noi putem mişca gura în timp ce merge banda, cum au făcut ceilalţi copii aici, pe scenă“, spune supărat Marius, un băiat de 12 ani.
Copiii de la „Micul Prinţ“ au lipsit de la serbare
• Alături de copiii adoptaţi, la petrecere au fost invitaţi şi copii din centrele de plasament. Care s-au bucurat de spectacolul oferit, dansînd alături de copiii rromi din Beclean, invitaţi şi ei la serbare. Singurele care au lipsit au fost gazdele, nici unul dintre micuţii instituţionalizaţi la centrul de plasament „Micul Prinţ“ nefiind prezent în curte, pentru a se distra alături de ceilalţi copii.

„Totul a pornit în 1999, de la un parteneriat pe care Direcţia de Protecţie a Copilului îl avea cu o fundaţie din Italia prin intermediul căreia se făcuseră multe adopţii internaţionale. Italienii ne-au invitat la Bergamo la serbarea copiilor adoptaţi din România. Am fost acolo împreună cu directoarea direcţiei de la acea vreme, Veturia Voinescu, iar la întoarcere am decis ca astfel de sărbători să fie organizate şi la Braşov. Am considerat că este unul din mijloacele prin care copilul poate afla despre adevărata sa identitate şi că aşa se poate naşte o mare familie, cea a copiilor adoptaţi. Tot în această perioadă se organizează şi serbarea din Italia.“
Mariana Tihărău,
secretar general Consiliul Judeţean Braşov

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: