* În mijlocul comunei Tărlungeni, într-un atelier transformat cu mîna lor dintr-o fostă magazie, rromii învață arta aranjamentelor florale
Într-o fostă magazie care pînă mai ieri zăcea în uitare, fără lumină, gaz, uși sau ferestre, din centrul comunei Tărlungeni, cîțiva rromi lucrează de zor. Repară tavanul, zugrăvesc, trag cabluri pentru curent și conducte pentru apă. În scurt timp aici va fi un atelier de confecționat coronițe ornamentale. Care vor lua drumul Europei, pentru a împodobi, mai ales, casele nemților și ale austriecilor. Și cum țigăncile sînt florărese neîntrecute, al lor va fi proaspătul atelier pe care bărbații îl ridică în mijlocul comunei. Pentru a învăța însă meșteșugul împletirii și decorării coronițelor, vor primi ajutor chiar de la Uniunea Europeană. Cei care au gîndit proiectul, finanțat cu fonduri PHARE, au știut că țiganii își vor pune un pic din sufletele lor de artiști în împletiturile ce vor ajunge în Europa.
Unic în țară
Povestea coronițelor a pornit de la Lucian Gheorghe, unul dintre consilierii locali din Tărlungeni, membru al Partidei Rromilor. El a stăruit ca proiectul, unic în țară, să capete viață. Știa că, în urmă cu mai mulți ani, exista la Cristian un astfel de atelier de unde se exportau coronițe în toată lumea, dar acela n-a rezistat tranziției. Și mai știa omul că pentru rromii din Tărlungeni, care trăiesc, cei mai mulți, din ajutorul social, un astfel de proiect PHARE ar fi mană cerească. Și se baza pe faptul că țiganii vor fi dornici să facă școală pentru a învăța o meserie atît de legată de spiritul lor artistic. Iar cînd atelierul, singurul din țară, va fi deschis și vor începe să muncească vor veni și banii. Și poate viața lor se va schimba.
100 de învățăcei
Proiectul PHARE, în valoare de 52.000 de euro, a fost aprobat. 38.000 de euro vin de la Uniunea Europeană, restul de la Primăria Tărlungeni și Consiliul Județean Brașov. 100 de rromi au fost aleși să facă școala. 50 dintre ei, cei mai talentați, vor primi diplome de decoratori florali, horticultori sau comercianți de flori. Și vor avea loc de muncă. În prima fază am hotărît să alegem fete între 18 și 25 de ani, dar am făcut și excepții. Totuși, cei aleși au fost numai persoane care știam că sînt de încredere, că își văd de treabă. Dintre cele 100 de persoane alese numai 50 vor fi angajate. Va fi astfel o competiție. Cine e mai bun, mai creativ, are bun gust, va triumfa, explică Diana Pruteanu (foto medalion), consilier pe problemele rromilor la Primăria Tărlungeni. Deși Diana nu are decît un pic peste 20 de ani, țiganii o respectă și o ascultă. Tocmai de aceea ea a fost printre cei care au ales cele 100 de persoane ce vor fi școlite.
Coronițe ikebana
Problema dascălilor care să le împărtășească rromilor secretele meseriei n-a fost chiar ușor de rezolvat. Cîțiva horticultori și comercianți s-au arătat gata să urce la catedră și să-i învețe cum să cultive și să vîndă florile. Cu floriștii a fost mai greu. Am găsit o singură persoană care avea diplomă de florist, dar care nu a vrut să-și dezvăluie tainele meseriei. În schimb, am descoperit o doamnă care are diplomă de decorator ikebana și care a fost dispusă să-i învețe pe rromi meșteșugul. În acest fel, coronițele vor avea probabil și un pic de inspirație exotică, ceea ce nu e deloc rău. În rest, vom lăsa imaginația oamenilor, în special a fetelor, să-și arate roadele. Știm că rromii sînt artiști și de aceea mizăm pe ei, spune Adrian Moruzi, consilierul președintelui Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, cel care i-a ajutat pe rromi să-și facă poriectul și l-a promovat pentru aprobare.
Metamorfozarea paielor
Coronițele, pentru care austriecii și nemții au făcut o adevărată pasiune, împodobindu-și casele cu ele în orice anotimp, vor fi făcute din paie. Pentru a deveni însă obiecte de decor, banalele paie trec printr-o uimitoare metamorfoză. Mai întîi, trebuie alese cu grijă să nu fie nici prea fragede, nici prea uscate. Ca să nu se fărîme în împletituri. Și adunate cu mîna ori cu o mașină specială, tocmai la lungimea potrivită. Apoi, cu ajutorul unei alte mașini speciale vor fi transformate în colac. Iar apoi, meșterul le va îmbrăca, după pricepere și îndemînare, ori după cum cere clientul, în cetină de brad, în flori de sezon ori le va împodobi numai cu panglici, globulețe sau clopoței.
Decorațiuni
cu farmec
Fiecare etapă a proiectului a fost gîndită cu grijă. Paiele vor ajunge în atelier încă din miezul verii. De procurarea cetinii de brad se va ocupa Primăria Tărlungeni, iar florile naturale vor fi aduse de la Serele Codlea. Panglicile colorate și mătăsoase vor fi comandate de la Freshtex, fosta fabrică Republica. Imortelele care vor înveseli coronițele vor fi cultivate din vreme chiar de către rromii învățăcei. Iar dacă o parte din florile nemuritoare va prisosi, vor putea să le vîndă la piață sau chiar unor firme. Conurile de brad care dau farmec coronițelor de Crăciun vor fi adunate din pădure de o singură familie a cărei grijă va fi să le culeagă și să le sorteze pe cele mai frumoase, demne să ajungă într-un aranjament prețăluit în euro.
Atelierul de acasă
În fostul depozit, care va deveni între timp atelier, va fi punctul de colectare și atelierul de ornare. Tot acolo va sta mașina de împletit paiele. În rest, munca artiștilor se va desfășura acasă. Nu contează cine lucrează acasă, chiar dacă este bunica, nepotul sau altcineva din familie. Oamenii vor primi cam 0,5 euro pentru fiecare coroniță. Acestea vor fi aduse apoi la ornat. În atelier vom angaja fete tinere, cu simț estetic, care vor trebui să-și arate măiestria. Vor avea la dispoziție cataloage din străinătate cu produse similare, dar vor putea să le facă și după inspirația și gustul lor, mai spune consilierul Adrian Moruzi. Care crede că, în timp, în atelier vor fi confecționate și alte tipuri de aranjamente florale.
Comerț legal
Pentru că nu toată marfa produsă în atelier va fi exportată, primăriilor din satele comunei li s-a cerut să le dea voie țigăncilor să-și facă standuri în piețe și în preajma cimitirelor, unde să vîndă legal coronițele. O să alegem cîteva fete frumoase, îmbrăcate în costumul lor tradițional, care să vîndă coronițe și flori urmînd să fie plătite pentru această muncă. Ideea este ca rromii să intre în legalitate și să aibă siguranța că sînt plătiți pentru munca lor. Că doar așa spune și numele proiectului «Cel mai bun ajutor social este munca retribuită», mai spune Moruzi.
Deși nu am crezut de la început în acest proiect, m-au convins insistența și tenacitatea lui Lucian Gheorghe, care mi-a prezentat cataloage cu zeci de firme din Germania și Austria care vînd coronițe ornamentale pentru diverse ocazii. Mai mult, mi-a adus oferte de la două firme din Austria care au acceptat deja să cumpere produsele de la Brașov. Dacă nici asta nu mă convinsese în totalitate, cînd mi-a adus și un studiu elaborat al comunității de rromi din Tărlungeni, am decis să-i ajut să întocmească proiectul și să-l promovez pentru aprobare. Și nu-mi pare rău
Adrian Moruzi,
consilierul președintelui
Consiliului Județean,
Aristotel Căncescu
Afacere cu
acte-n regulă
O afacere adevărată, cum va fi cea a coronițelor din Tărlungeni, trebuie condusă cu pricepere în așa fel încît să prospere și să aducă avantajele așteptate. De aceea, o parte dintre rromii ce se vor așeza în bănci pentru a deprinde tainele meserie vor avea mai mult de învățat. Cei mai ascuțiți la minte, mai buni organizatori și cu spirit de comerciant vor fi instruiți pentru a deveni manageri. Ei vor gestiona afacerea și vor alcătui echipa managerială. Deocamdată, a fost creat un comitet de inițiativă care are sarcina să înființeze grabnic, chiar zilele acestea, ONG-ul care va pune în practică proiectul. Acest ONG va fi apoi acționarul unic al viitoarei societăți comerciale care va trebui înregistrată cu acte în regulă pînă în iunie-iulie. Cei care vor munci în firmă vor fi plătiți după cît produc în fiecare lună. Oricum, mai mult decît ajutorul social din care trăiesc acum majoritatea.
Ikebana, arta
japonezilor
Ikebana este arta tăierii și aranjării tulpinilor, frunzelor și florilor, în vase potrivite. Ea a evolut în Japonia în ultimii 700 de ani. Pentru a crea niște aranjamente florale foarte expresive, este necesar să stăpînești însă o mulțime de tehnici, care se învață în 2-3 ani de cursuri și exerciții, pentru a căpăta experiența necesară. Aranjamentele tradiționale decorau de obicei camerele în care erau primiți oaspeții, dar astăzi se întîlnesc frecvent în holuri, sufragerii, dar și în vitrinele magazinelor și în clădirile care găzduiesc sedii de firme. Felul în care sînt aranjate florile este determinat de dorința de armonie dintre ele și mediul ambiant. Strat după strat, împreună cu crenguțele și frunzele potrivite devin niște adevărate opere de artă foarte elegante care pun în valoare florile și ceea ce ar trebui ele să exprime. Chiar dacă există mai multe influențe și o mulțime de școli specializate, aranjamentele ikebana înseamnă echilibru perfect între elementele compoziției.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!