* Anul ăsta, superstițioșii respiră ușurați, pentru că singurele zile considerate cu mare ghinion au trecut: una a fost în februarie, iar cealaltă ieri
Sînt destui oameni care se tem de o zi de 13 care cade vinerea. Așa cum a fost cea de ieri. Există oameni care refuză pînă și să iasă din casă într-o astfel de zi. Comercianții spun că într-o vineri 13 înregistrează cele mai mici vînzări, iar agențiile imobiliare se plîng că n-au parte de clienți. Temerile și superstițiile legate de această zi stîrnesc multora zîmbete. Și, totuși, frica de vineri 13 este o adevărată boală, menționată chiar și în tratatele de psihiatrie. În termeni medicali, această teamă se traduce prin termenul paraskavidekatriaphobia. Superstițioșii pot respira însă ușurați, pentru că singurele zile considerate cu mare ghinion în acest an au trecut: una a fost în februarie, iar cealaltă ieri
Paraskavidekatriaphobia
Se spune că, o dată ce ai învățat să pronunți Paraskavidekatriaphobia, ești aproape vindecat de frica de vineri 13. Mulți încep să aibă obsesia acestei zile nu din cauze medicale, ci pur și simplu după ce au constatat că au pățit ceva rău într-o astfel de zi. Cu toate acestea, în mod obișnuit vinerea nu e o zi nefastă. Anticii o considerau chiar cea mai bună zi a săptămînii, pe temeiul că e guvernată de planeta Venus, simbol al dragostei și al norocului. O dată cu răspîndirea creștinismului, vinerea a prins, încet-încet, chipul unei zile mai puțin faste. Legenda spune că Adam și Eva ar fi mușcat din fructul păcatului într-o zi de vineri și că tot într-o zi de vineri s-ar fi pornit și Potopul. Iisus a fost crucificat tot vineri, după ce, la Cina cea de Taină, Iuda a fost al treisprezecelea sosit.
Blestemul templierilor
Una dintre cele mai picante explicații ale spaimei pe care europenii o au față de ziua de vineri 13 este legată de moartea ultimului Mare Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri, Jacques de Molay. Acesta a fost ars pe rug în piața din fața Catedralei Notre Dame, pe 13 martie 1314, într-o zi de vineri. Legenda spune că, în momentul în care hainele i-au fost cuprinse de flăcări, Jacques de Molay ar fi strigat: Te chem pe tine, rege Filip al IV-lea! Te chem pe tine, Papa Clement al V-lea! Te chem pe tine, primule ministru Guillaume de Nogaret! Vă chem să apăreți în fața Tribunalului Domnului în cel mult un an, începînd de azi. Să fiți blestemați pînă la a 13-a spiță!. Iar blestemele lui Molay s-au prins. Regele a căzut de pe cal și a murit. Papa și-a pierdut viața în urma unor necazuri intestinale, iar primul-ministru s-a spînzurat. Toate astea, înainte de a se încheia anul invocat de mai-marele templierilor.
Leac la fobie
Superstițioșii au găsit și leacuri pentru alungarea ghinioanelor în ziua de vineri 13. Unii zic că, înainte de a pleca la drum într-o astfel de zi, trebuie să înconjori casa de 13 ori. Alții își atîrnă pantofii la fereastră cu o noapte înainte sau dorm cu o oglindă sub pernă în ajunul zilei nefaste. Marinarii nu pleacă niciodată în curse într-o zi de vineri 13. Se mai spune că într-o astfel de zi nu e bine să bei lapte și să mănînci ouă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!