* 11.000 de elevi brașoveni au participat la un concurs de desene organizat de Paști de Carrefour Brașov
Carrefour i-a premiat ieri pe cei mai talentați elevi brașoveni la desen. Concursul de desene de Paște, organizat de SC Hiproma SA, aflat la a doua ediție în Brașov, s-a adresat elevilor din clasele I - VIII și a fost împărțit și de această dată pe două secțiuni. Pentru elevii din clasele I-IV, Carrefour a pregătit un concurs de colorat pe machete special realizate, iar pentru cei din clasele V-VIII un concurs liber, avînd ca temă Sărbătoarea Învierii Domnului. Micii artiști au fost premiați de Carrefour în colaborare cu Procter&Gamble, Kodak, Coca-Cola, Masterfoods, Philips și Henkel. În total, au fost împărțite ieri peste 16.250 de premii.
11.000 de concurenți
La concurs au participat aproximativ 11.000 de elevi de la 32 de școli brașovene. Copiii au primit machete de colorat și planșe pentru desen liber. Creațiile lor au fost afișate în hypermarketul Carrefour din Brașov, începînd cu 18 aprilie 2005, și au putut fi admirate pe toată durata Sărbătorilor de Paște. Iepurașul de la Carrefour vine pentru al doilea an la copiii din Brașov, oferindu-le ocazia de a-și etala talentul la desen și răsplătindu-i cu daruri minunate. Sîntem bucuroși să fim și în acest an alături de acești copii talentați și să-i încurăjam să-și dezvolte aptitudinile, a spus Andreea Mihai, Marketing Manager Carrefour România.
Excursie la
Eurodisneyland Paris
Marele premiu, un week-end cu familia la Eurodisneyland din Paris, a ajuns la Marius Ionescu, un elev din clasa a IV-a C a Școlii Generale nr. 9. Premiul II, constînd într-un ansamblu informatic format din sistem, monitor și imprimantă Philips, a fost cîștigat de Dumitru Diaconu, din clasa a VI-a B de la Școala Generală nr. 4, iar premiul III, o cameră digitală Kodak, i-a revenit lui Marius Artene, elev în clasa a VII-a F la Școala Generală nr. 11. O mențiune specială, premiu destinat unui elev din clasele V-VIII, a primit Laura Drăghici care a plecat acasă cu o bicicletă. Și 10 copii din clasele I-IV au primit mențiuni speciale constînd în pachete cu cosmetice de la firma Henkel și dulciuri.
Premii speciale
Premiile speciale, pentru cele mai bune desene, constînd în două bonuri de cumpărături Carrefour în valoare de 2.000.000 lei fiecare au fost cîștigate de Alexandra Sacaliuc, din clasa a V-a E a Școlii nr. 30, și de Elena Simion, din clasa a VI-a B a Școlii Generale nr. 8. Organizatorii au mai oferit un premiu colectiv, pentru 10 clase. Astfel, 250 de copii au primit pachete cu pastă de dinți Blend-a-Med. Toți micuții din clasele I-IV care au participat la concurs au fost răsplătiți cu cîte un baton de ciocolată Milky Way, adică, în total, 5.000 de batoane. Iar toți cei 11.000 de elevi care au desenat pentru concursul de Paște organizat de Carrefour au primit cîte un talon de procesare Kodak (10 fotografii gratuite la 30 de fotografii procesate).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!