Jandarmii brașoveni l-au prins, la începutul acestei săptămîni, pe un bărbat de 46 de ani căutat de Poliție în întreaga țară. Neculai Cozma este născut în comuna nemțeană Dobreni și nu are nici o ocupație. Suspectat de comiterea infracțiunii de furt calificat, Cozma a fost dat mai întîi în urmărire locală de polițiștii din județul natal. Nefiind de găsit, Inspectoratul Poliției Județene Neamț l-a dat în urmărire pe întreaga țară. Pe baza informațiilor despre anumite activități infracționale ce se desfășoară în zone ale municipiului Brașov a apărut suspiciunea că Neculai Cozma, domiciliat fără forme legale pe strada Lînii, din municipiul Brașov, se sustrăgea urmăririi penale. Echipa operativă constituită a trecut la urmărirea și identificarea persoanei, spune maiorul Teodor Șerbănescu, purtător de cuvînt al Comandamentului de Jandarmi Teritorial Brașov. După capturare, Neculai Cozma a fost păstrat în custodia oamenilor legii pînă cînd o echipă de escortă a IPJ Neamț l-a preluat pe individ.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!