N-a născut-o nimeni

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Alex RAICU, 22.04.2005

* Sara Cali este o fetiţă de patru ani în al cărei certificat de naştere nişte liniuţe ţin loc de numele mamei şi al tatălui
* Cu toate astea, copilul n-a fost abandonat niciodată şi creşte în casa unui bărbat care susţine că îi este tată
* Despre mamă, nimeni nu mai ştie nimic

Sara Cali are doar patru anişori. Nu are mamă şi nici tată. Nu este însă un copil abandonat, lăsat în grija statului. Micuţa locuişte în casa unui - probabil - tatăl. Dar nimeni nu poate confirma asta. Nici chiar actele. Pentru că în certificatul de naştere al fetiţei nu există nici un nume de părinte. Doar nişte liniuţe, care îi ţin loc de mamă şi de tată. De un singur lucru poate fi însă sigură Sara. Că s-a născut la Braşov într-o zi de februarie. Restul e mister. Şi întrebări care vor chinui viaţa copilei. Oare „el“ chiar este tatăl meu? Oare „ea“, femeia care m-a născut, mai trăieşte? Ştie că eu sînt în viaţă? Cum o cheamă? Dincolo de explicaţia juridică a întocmirii unui astfel de certificat de naştere, fetiţa există. Chiar dacă oficial pare să n-o fi adus nimeni pe lume.
„Popescu, sex feminin“
De obicei, chiar în cazul copiilor pe care mamele îi părăsesc în maternitate înainte de a le fi dat un nume, pe certificatul de naştere al copilului apare totuşi numele declarat de femeie la internare. Doar în locul numelui tatălui apare o linie dreaptă. Ceea ce înseamnă că mama nu ştie sau nu vrea să spună cine e tatăl copilului sau că bărbatul nu vrea să recunoască bebeluşul ca fiind copilul său, fie că tatăl pruncului nu avea un act de identitate valabil la momentul înregistrării copilului. Sînt şi situaţii în care pe certificatul de naştere al copilului nu apare nici numele mamei. Asta în cazurile în care la internare, femeia n-a prezentat un act de identitate, ci a dat doar un nume. Care s-a dovedit a fi fals. În aceste situaţii, pe certificatul de naştere al copilului apare o linie şi la numele mamei. Dar atunci, copilului i se în-registrează un nume comun, de exemplu, „Popescu-sex feminin“, sau „Gîndac-sex masculin“. Atît. Sara are însă un nume despre care e greu de presupus că ar fi fost înregistrat întîmplător.
Ce spune legea
Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă este foarte clară. Obligaţia de a face declaraţia de naştere „revine oricăruia dintre părinţi, iar, dacă din diferite motive, aceştia nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă de naştere“. Dacă declaraţia a fost făcută pînă cînd copilul împlineşte un an, întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului. După această vîrstă, întocmirea actului se face în baza unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile. „Dacă este vorba de un copil abandonat în maternitate care ajunge la noi , atunci specialiştii noştri merg la poliţie cu o adresă prin care solicită un proces verbal. Dacă în raportul Poliţiei se spune că numele persoanei care apărea pe certificatul constatator al naşterii nu a fost identificat în baza de date, se merge la Primărie cu certificatul constatator, procesul-verbal şi hotărîrea de plasament, unde se întocmeşte actul naşterii. Astfel, pot apărea situaţii în care în dreptul numelui mamei şi cel al tatălui să apară o linie“, explică Lidia Mailat, purtător de cuvînt al DGASPC.
Crescută de tată sau de un necunoscut?
Cazul Sarei este însă şi mai complicat. Ea nu a fost niciodată internată într-un centru de plasament, ci a crescut „acasă“, alături de bărbatul care spune că este tatăl ei. Deşi, nu este recunoscut prin acte. Timp să o facă, a avut, din moment ce fetiţa s-a născut în februarie 2001, iar certificatul de naştere a fost eliberat abia trei ani mai tîrziu, în februarie 2004. Sînt destule întrebări care pînă acum au rămas fără răspuns. Cum a fost posibil ca certificatul de naştere să fie eliberat unei persoane care, cel puţin legal, nu poate dovedi că este tatăl copilei? Este oare bărbatul care o are în îngrijire într-adevăr rudă cu fetiţa, sau e doar o coincidenţă de nume? Unde este mama fetiţei, singura fiinţă care ştie în acest moment cine este cu adevărat tatăl copilului pe care ea însăşi l-a părăsit fără a-i lăsa moştenire nici măcar un nume?
Fără trecut
• Certificatul de naştere reprezintă, dincolo de valoarea sa juridică, o bogăţie morală. Rubricile în care ar trebui să apară numele părinţilor sînt singura parte de legătură a copilului cu trecutul, cu familia. Puţini dintre copiii al căror certificat de naştere poartă liniuţe în loc de nume la rubrica „părinţi“ trăiesc în familie. Şi au şansa de a putea afla ceva despre trecutul lor, despre origini. Pentru cei care stau în casa de copii însă drama este şi mai mare. Lor, viaţa nu le-a dat şansa de putea şti vreodată ceva despre mama care i-a adus pe nume.
Nume de împrumut
• Pînă nu demult, copiii ai căror părinţi erau necunoscuţi, primeau nume în funcţie de oraşul în care erau născuţi sau găsiţi. Aşa se face că mulţi dintre micuţii părăsiţi au ajuns să poarte numele de Braşoveanu, Codleanu, Suceveanu sau Săceleanu. În acest caz, singura lor legătură „de familie“ era numele localităţii în care au fost abandonaţi. „S-a renunţat la această practică din dorinţa de a-i da copilului o şansă mai tîrziu. Poate pare nerealist, dar se merge pe ideea că poate, într-o bună zi, mama lui îşi va aminti de el şi va dori să-l întîlnească. Atunci, dacă pe certificatul de naştere apare numele pe care şi l-a dat mama la internare, chiar dacă el este unul fals, şansele ca cei doi să se poată reîntîlni sînt mai mari decît în cazul în care numele sînt schimbate“, mai explică purtătorul de cuvînt al DGASPC.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: