* Picturile brașovencei Luminița Gliga au primit medalia de bronz la Salonul Internațional de la Cannes
La Salonul Internațional Lumea Culturii și Artelor de la Cannes, brașoveanca Luminița Gliga a primit medalia de bronz. Pictorița a impresionat juriul cu tablourile sale și este așteptată pe 10 aprilie, la festivitatea de înmînare a premiilor. Însuși primarul din Cannes va participa la ceremonie, alături de alte personalități ale culturii franceze. Succesul artistei plastice se datorează nu numai aprecierii criticilor de artă, ci și publicului francez care a votat pentru lucrările brașovencei.
230 de participanți
Ediția a șasea a celebrului festival internațional de artă de la Cannes a înregistrat o participare numeroasă și lucrări de excepție. 230 de artiști din 28 de țări au prezentat 750 de picturi și sculpturi. Lucrările au fost expuse vreme de 4 ore și jumătate, după ce, în februarie au fost trimise juriului către apreciere. Rosemonde Solbes, președintele festivalului, are numai cuvinte de laudă despre Luminița. Complimentele mele talentatei pictorițe din România! O voi susține în cariera artistică, a spus el.
Lucrări în toată lumea
u Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, brașoveanca Luminița Gliga, la cei 28 de ani, se poate lăuda cu participarea la numeroase expoziții de grup și personale, majoritatea pentru publicul din orașul natal. Pînzele ei de artă abstractă au ajuns în colecții particulare din București și Brașov, dar și în străinătate: Germania, Austria, SUA, Danemarca. A absolvit Facultatea de Arte din București, iar acum se pregătește pentru masterat. În această perioadă, alte 7 lucrări ale pictoriței din Brașov se află la prestigiosul Salon anual de artă plastică de la Tokio.
Minisculptură
u La acest festival, proiectul unei sculputuri gigantice care va fi postată în Senegal a fost prezentat în dimensiuni reduse. Lucrarea expusă are 48 de centimetri înălțime, dar, cînd va fi gata va fi înaltă de 50 de metri și va avea o suprafață de 3.800 mp. Opera este creația lui Virgil, un alt artist român.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!