* Noua Direcție a Poliției Comunitare din Primăria Brașov a fost inaugurată ieri
Noua Direcție a Poliției Comunitare din Primăria Brașov a fost inaugurată ieri în prezența unui reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor. Cei 65 de gardieni publici care au trecut testele și au devenit polițiști municipali s-au strîns în fața Primăriei. Șeful Poliției Comunitare, Eugen Aldea, primarul George Scripcaru și viceprimarul Gabriel Andronache și-au exprimat speranța că noua instituție va fi mult mai activă decît fostul Corp al Gardienilor Publici. Mă bucur că am reușit să refacem imaginea gardienilor publici, pentru a se ridica la standardele cerute de Poliția Comunitară. Vremea gardienilor a trecut. A fost vorba doar de un interimat, pentru că acum se trece la o nouă etapă în ordinea și siguranța cetățeanului, a spus Scripcaru. Cei 65 de polițiști sînt doar primul lot de polițiști municipali care se va ocupa de acum de paza obiectivelor și valorilor. În perioada următoare, vor fi pregătiți ceilalți polițiști comunitari, aproximativ 120, care vor asigura ordinea publică. Tot ieri au fost prezentate și uniformele pe care le vor purta polițiștii comunitari, și care seamănă foarte mult cu cele folosite de F.I.R. (Forțele de Intervenție Rapidă). Cele două tipuri de uniforme, pentru stradă și pentru intervenții speciale, vor fi comandate în perioada următoare. Viceprimarul Gabriel Andronache a spus că, potrivit ofertelor primite, costul unei uniforme nu va fi mai mare de 10 milioane de lei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!